Dragi politicieni, pentru a vă umaniza, ar fi bine ca măcar pentru o oră dintr-o zi de lucru să vă mutaţi din birourile somptuase în secţia Urgenţe din Spitalul Judeţean. Acolo e viaţa adevărată. Făcută din oameni. Ca să înţelegeţi ce fac legile voastre, priviţi o asistentă sau un medic, priviţi feţele pacienţilor dezorientaţi cand li se spune că nu au locuri în saloane şi nici medicamente, priviţi aparţinătorii cum se scurg ca nişte cârpe pe lângă pereţii scorojiţi şi infecţiile înmulţite, priviţi nebunia şi haosul votat de voi, în plen. Şi nu, nu personalul medical e vinovat de strigătele şi urletele de durere, nici medicii care consultă pe unde apuca un loc liber şi oferă cu profesionalism şi inima deschisă ce mai pot da ei din viaţa asta distrusă. Suntem victime ale unui sistem de sănătate distrus din neştiinţă şi aroganţă, din prea multe cheltuieli făcute fără cap şi decizii luate din orgolii. Nu vă doare. Pe voi nu vă doare decât atunci când nu vă intră în cont suma menţionată ca şi câştig suplimentar. Pe voi nu vă doare decât atunci când unul are mai mult decât altul, nu sănătate ci bunuri materiale.
Un spectacol dureros al durerii fără răspuns şi rezolvare se întâmplă în fiecare zi în secţia Urgenţe şi dacă vreţi exemple vă dau, sau mergem împreună să le vedem ca să înţelegeţi ce înseamnă a fi OM.
După zece ore de stat în picioare rezemând un zid rece, cu mama într-un cărucior fără roţi, aplecată de suferinţă şi înconjurată de strigăte şi răni ale altor nenorociţi, privind alergătura asistentelor depăşite de oboseala orelor făcute peste program, din lipsă de personal, a medicilor suprasolicitaţi de mulţimea nenorocirilor, îţi vine să-ţi rogi singur plecarea. Da, suntem saraci pentru că am votat greşit sau nu am avut pe cine vota, însă oamenii v-au dat speranţă şi voi fără milă aţi călcat-o în picioare râzând zgomotos. Şi dacă pe voi vă doare, sigur aveţi bani stânşi din "salariu" pentru a merge, probabil, la o clinică privată unde omul e respectat şi tratat şi pentru că plăteşte dincolo de ce plăteşte la STAT. Da, există momente în viaţă când nu-ţi auzi nici tu strigătul. Şi poate din cauza asta o literă mai poate scoate în faţă, neputinţa.
