Când ne mor valorile, ni se sfârtecă trupul ca şi cum ei ar face parte din familia noastră de suflet. Când ni se întâmplă cu cei dragi, murim cu ei şi înviem după.Viaţa merge înainte pentru că florile înfloresc şi avem motive să credem că vor veni vremuri mai bune. Fericirea se compune din cioburi şi din minunile de oameni care sunt în viaţa noastră pentru a ne face mai buni, mai puternici, mai umani. Cine are prieteni şi familia aproape se poate considera fericit. Deşi, ca şi definiţie, fericirea are şi ea colţuri: "Nu există nici fericire, nici o nenorocire pe lume, există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire", Alexandre Dumas; "Dacă vrei să înţelegi viaţa, asta să-ţi fie învăţătura dintru început şi temelia tuturor raţionamentelor şi dorinţelor tale: Nu ai drept la nimic şi nimeni nu-ţi este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, eşti un prost, iar dacă te crezi nedreptăţit pentru că nu ţi-o dau, eşti încă şi mai prost", Hippolyte Adolphe Taine. Dacă mergem la spital suntem nefericiţi, dacă citim sau vedem un spectacol minunat suntem fericiţi, dacă aleşii se vor gândi şi la noi ne va fi bine şi toate citatele se vor plia pe dorinţele noastre şi/sau se vor realiza. Ce drum frumos! Ce greu şi ce mirific, dacă şi noi şi ei, gândim şi simţim la fel!
