Avem şi noi, ca orice alt popor, tot felul de legende despre cântecul unor păsări de pe la noi. Uite, de exemplu, dacă îţi cântă cucuveaua la fereastră înseamnă că cineva din casa ta moare. Oare să cânte cucuveaua pe la Cotroceni, ţinând cont că preşedintele Băsescu nu mai are de ”ispăşit” decât vreo cincizeci şi ceva de zile din mandatul său şi astfel să-i prevestească sfârşitul carierei politice, lăsându-l să-şi vadă liniştit de nepoţeii lui? Un scenariu posibil dacă ne gândim că în ultima vreme i-a cam dispărut popularitatea şi pofta de băi de mulţime. Dar asta doar dacă îl vor lăsa în pace cei pe care i-a tracasat, acuzat, cercetat, încarcerat în toţi anii ăştia cât a ”domnit” peste România.
Mai e un alt fel de cântec, cel al lebedei, care, după cum ne spun legendele din bătrâni, nu cântă decât o singură dată şi anume atunci când moare. Oare ăsta să fi fost cântecul de lebădă al lui Ponta, megalansarea asta de pe Arena Naţională, unde a reuşit să strângă, după cum zice lumea, că doar nu i-a numărat nimeni la intrare, vreo 70 de mii de susţinători(sau poate doar de atâtea autocare sau trenuri au avut bani cei din staff-ul lui de campanie)? Chestia asta m-a cam supărat şi pe mine, gândindu-mă că, dacă Arena Naţională are o capacitate de vreo 55 de mii de oameni în tribune, asta înseamnă că pe terenul de fotbal au fost aproape 15 mii de oameni. Oameni care, după cum am văzut pe la ştiri, au băut bere, au mâncat floricele de porumb sau fiecare ce şi-a cărat de pe acasă pe un gazon ce abia a fost schimbat. S-o fi dat a doua zi cu aspiratorul. Oare n-o fi vomitat nimeni pe gazon? Nu de alta, dar unii erau un pic euforici şi nu cred că de vină era căldura de afară sau cea din sufletul lor de susţinători pontişti. Astea sunt nişte întrebări la care nu ştiu dacă îmi va răspunde careva. Oare de ce n-au sărbătorit şi cei 555 de ani de la atestarea Bucureştiului tot pe Arena Naţională, că asta era de fapt o sărbătoare a tuturor românilor, că doar aşa zic cei care îşi lansează candidatura la preşedinţie, că vor să fie preşedintele tuturor românilor?
În fine, mai e şi cântecul privighetorii, un cântec inofensiv, un cântec minunat, un cântec pe care îl auzim prin emisiunile astea gen Vocea României, X-Factor, Next Star şi pe mai toate canalele de muzică (muzică, nu manele). Sunt vocile românilor talentaţi veniţi de prin toate colţurile ţării, de prin toate colţurile lumii. Nici nu credeam că nu avem noi aşa voci frumoase în România, mai ales că limba noastră este o limbă atât de muzicală. Dar parcă deodată avem numai artişti pregătiţi să le ia tuturor celorlalţi din alte neamuri toate premiile posibile, deşi până acum au fost doar nişte oameni simpli dar care au cântat toată viaţa la bine şi la greu. Ei, uite, muzica asta aş vrea eu să o ascult în fiecare zi. Despre celelalte cântece nici nu vreau să mai aud!
