Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 26,9% în luna aprilie 2012, faţă de luna martie, şi cu 11,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 22,8%, respectiv cu 18,7%.
Potrivit datelor INS, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2012, comparativ cu perioada similară din 2011, volumul lucrărilor de construcţii a crescut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,1%, respectiv cu 8,2%.
Astfel, în luna aprilie 2012, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut faţă de luna martie 2012, cu 26,9%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+35,3%), la lucrările de construcţii noi (+25,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+19,7%).
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+32%), la clădirile nerezidenţiale (+27,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+6,2%).
Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2012, comparativ cu luna martie 2012, a înregistrat o creştere cu 11,5%. Pe elemente de structură, s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi (+13%), la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+5,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+3,3%).
De asemenea, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 19,9%, respectiv cu 9,4%. Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile rezidenţiale au scăzut cu 2%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,8%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 30,5%, respectiv cu 20,4%. La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o scădere cu 4,5%. Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri astfel: la construcţiile inginereşti cu 32%, la clădirile nerezidenţiale cu 15,8% şi la clădirile rezidenţiale cu 2,9%.
Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2012, comparativ cu luna aprilie 2011 a crescut cu 18,7%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu 28,5%, respectiv cu 13,9%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 6,9%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: la construcţiile inginereşti cu 26,9%, la clădirile nerezidenţiale cu 16,3% şi la clădirile rezidenţiale 1,3%.
În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2012, comparativ cu perioada similară din 2011, volumul lucrărilor de construcţii, serie brută, a crescut cu 9,1%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de reparaţii capitale (-16,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,3%). La lucrările de construcţii noi, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,8%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 19,9%, respectiv cu 1%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 23,4%.
În perioada menţionată, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 8,2%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+26,4%). La lucrările de reparaţii capitale şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au înregistrat scăderi cu 19,7%, respectiv cu 8,6%. Pe obiecte de construcţii s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale cu 21,3%, respectiv cu 1,4%. Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile rezidenţiale au scăzut cu 25,1%.