Turiştii români aleg să îşi petreacă minivacanţele din timpul anului în destinaţii nu foarte îndepărtate unde pot ajunge uşor cu maşina proprie sau zboruri de una până la trei ore, au declarat pentru AGERPRES mai mulţi reprezentanţi ai agenţiilor de turism.
„Românii alocă un buget de 300 de euro de persoană pentru minivacanţele din timpul anului şi îşi cumpără pachetele turistice pe ultima sută de metri. Mulţi nici nu ştiu dacă vor avea timp să plece din oraş pentru 2-3 zile, aşa că există trendul de a cumpăra cu 2 săptămâni înainte de minivacanţă. Prin urmare, se cer city break-urile, 3 nopţi/4 zile. Minivacanţele ne aduc mereu un plus de rezervări pe city breakuri. Cei mai mulţi aleg Roma, Verona, Paris, Viena şi Londra. Aleg hoteluri de 3 şi 4 stele, în regim mic dejun, a declarat pentru AGERPRES Stefano Iervolino, director general al agenţiei Fly Go.
Această tendinţă se menţine şi pentru cei care aleg să cumpere pachete turistice pentru minivacaţa de Sf. Mărie Mare, între 15-17 august.
„Sunt preferate destinaţiile autohtone de sezon, staţiunile animate ale litoralului românesc sau staţiunile montane, dar bineînţeles sunt şi destui iubitori de city break-uri care aleg să petreacă 3-4 zile în oraşe europene precum Barcelona, Paris, Londra, Amsterdam, Praga, Lisabona sau, în mai apropiatele Viena sau Budapesta. Majoritatea turiştilor profită de zilele libere călătorind împreună cu familia, alegând hoteluri de 3 sau 4 stele cu servicii de masă incluse, de tip demipensiune sau chiar all inclusive”, a declarat Mădălina Grosu, product manager Happy Tour.
Bugetul alocat acestor minivacanţe variază în funcţie de destinaţia aleasă, însă, în ultimii doi ani, se observă o creştere a a acestui.
„Pentru minivacanţa din luna prilejuită de sărbătoarea de Sf. Maria, fiind în plin sezon estival, cei mai mulţi dintre turişti aleg staţiunile litorale (din România sau Bulgaria), zonele montane din apropierea oraşelor sau zonele rurale celebre (Maramureş, Bucovina, Oltenia de Nord). Un loc important în preferinţele românilor pentru această minivacanţă se află, însă, şi Delta Dunării sau resorturile integrate din apropierea marilor oraşe (cele care deţin facilităţi pentru copii, piscină, parcuri de aventură). Cele mai alese locaţii pentru această minivacanţă sunt pensiunile şi vilele din zona rurală, unde cu un buget modest poţi petrece un weekend prelungit foarte plăcut”, precizează Marius Pandel, CEO ChristianTour.
Clienţii agenţiilor de turism sunt, în general, cei cu cu un program încărcat, consumatori de minivacanţe, obişnuiţi să primească consultanţă de la un specialist.
'Turistul care alege să achiziţioneze o minivacanţă prin intermediul agenţiei de turism este în general cel din categoria familist, care doreşte să aibă siguranţa locaţiei în care se deplasează şi confortul mult râvnit. În acelaşi timp, optează pentru rezervările prin agenţii de turism cei care se deplasează în afara României şi mai puţin cei care practică turism intern', ne spune Marius Pandel, CEO ChristianTour.
Când vine vorba de agenţii online, turiştii optează, în principal, pentru cumpărarea biletelor de avion.
'Clienţii Fly Go cumpără, în general, bilete de avion dar şi city break-uri pentru care există o tendinţă de creştere şi în 2014. Clienţii noştri sunt obişnuit cu online-ul, cu plata imediată cu cardul fiind majoritar români care lucrează în străinătate, sau care au rude care lucrează în străinatate, prin urmare cumpără mult Spania, Italia, Anglia, Franţa', spune Stefano Iervolino.