Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca administratorii şi rezidenţii parcurilor industriale să fie scutiţi de la plata impozitului pe clădirile ce vor fi construite. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale are ca iniţiatori mai mulţi senatori PSD, printre care Ecaterina Andronescu, Viorel Arcaş, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Cristian Dumitrescu, Liviu Pop şi Darius Vâlcov.
Semnatarii precizează, în expunerea de motive la propunerea legislativă, că, urma modificării Codului fiscal, persoanele juridice sunt obligate să plătească impozit pe construcţii de la 1 ianuarie 2014. Aceştia adaugă că, astfel, construcţiile care vor face parte în viitor din parcul industrial vor fi tratate diferit faţă de cele deja existente, care beneficiază de scutire de la plata impozitului pe cladiri, potrivit Legii 186/2013 privind constituirea şi functionarea parcurilor industriale. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.