Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă şi în intervalul 9 august - 10 septembrie 2010. Astfel, producătorii agricoli care nu au depus cererea de acord prealabil în prima etapă, respectiv până la 28 iunie 2010, pot depune cererea la Centrele Judeţene ale APIA până la data de 10 septembrie 2010.
După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA în limita plafonului prevăzut de HG 408/2010, beneficiarii trebuie să depună la centrele judeţene ale APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză. Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010.
Menţionăm că solicitanţii care depun cererea de acord în perioada 9 august - 10 septembrie pot beneficia de acciza redusă pentru motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură în trimestrele trei şi patru ale anului 2010.