14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2016 şi 2017
România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2016 şi 2017

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în creştere până la 5% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, de la 4,2% cât prognoza în luna aprilie, potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Conform prognozelor FMI, România va înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, urmată de Irlanda (4,9%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creştere economică de 2% iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă şi România, va înregistra un avans al PIB de 3,3%.
FMI avertizează că vârful de creştere economică înregistrat în acest an de România va fi urmat în 2017 de o încetinire până la 3,8%, uşor peste avansul de 3,6% preconizat în luna aprilie, însă chiar şi aşa România va înregistra anul viitor cel mai ridicat ritm de creştere economică din Europa. Pentru 2018, FMI estimează că economia românească va înregistra o creştere de 3,3%.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările FMI au fost revizuite de la minus 0,4% în aprilie la minus 1,5%, astfel că România şi Bulgaria vor fi pe primele locuri în UE în ceea ce priveşte inflaţia medie anuală negativă. Pentru 2017 însă FMI estimează că preţurile de consum în România vor reveni în teritoriu pozitiv, înregistrând o creştere de 1,7%, urmând ca în 2018 să crească cu 2,5%.
De asemenea, FMI a revizuit în urcare şi estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2016, de la minus 1,7% în aprilie la minus 2%. Deficitul de cont curent se va accentua în 2017, când ar urma să ajungă la minus 2,8, faţă de minus 2,5% cât estima în aprilie, pentru ca în 2018 să treacă pragul de 3% din PIB, ajungând la minus 3,2%.
O veste bună o constituie însă scăderea ratei şomajului, care potrivit FMI ar urma să se reducă de la 6,8% în 2015 până la 6,4% în 2016 pentru a ajunge la 6,2% în 2017.
La nivel global, FMI şi-a menţinut estimările privind creşterea economiei mondiale în 2016 şi 2017 la 3,1%, respectiv 3,4%, la fel cum estima în urmă cu trei luni.


Articole înrudite