Producţiile vegetale din 2012 vor fi mai mici cu 2-3% faţă de 2011 din cauza secetei înregistrate în toamna anului trecut, deşi ploile căzute în luna mai au salvat aproape toate culturile agricole din acest an, consideră preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură - Agrostar, Niculae Ştefan.
"Nu cred că vom avea producţiile anului 2011 pentru că, din păcate, am avut o toamnă secetoasă şi agricultorii au pierdut mulţi bani la cultura de rapiţă, care a fost distrusă în proporţie de 80%. Ploile din luna mai ne-au salvat însă foarte mult, au fost bune pentru toate culturile, chiar dacă pe ici pe colo au mai fost probleme. Cred că o să avem producţii bunicele în 2012, cel puţin la cultura grâului şi orzului, deşi suntem încă la mâna Domnului pentru că acum avem nevoie de soare. La porumb şi floarea soarelui vor fi producţii foarte bune, iar pe total, cred că producţiile vegetale vor fi mai mici cu 2-3% faţă de anul trecut" a declarat, pentru AGERPRES preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.
Acesta a precizat că nu trebuie neglijat fenomenul de diminuare a suprafeţelor cultivate, pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să-l analizeze cât mai rapid şi să ia măsuri pentru comasarea şi cadastrarea terenurilor agricole."Cred că trebuie să ţinem cont şi de suprafeţele cultivate în acest an în comparaţie cu anii 2011 şi 2010. Suprafeţele s-au diminuat. Acest aspect este un semnal de alarmă pe care actuala conducere a Ministerului Agriculturii trebuie să îl analizeze, iar până în toamnă să vedem ce politici pot fi făcute pentru comasarea terenurilor agricole. De asemenea, în ceea ce priveşte cadastrul terenurilor agricole, Guvernul va trebui să aloce fonduri de la stat, să găsească fonduri europene sau un parteneriat cu Banca Mondială pentru a rezolva această problemă întrucât micul producător nu va avea nicio soluţie", a precizat Ştefan.
În ceea ce priveşte structura culturilor în România, şeful Agrostar consideră că aceasta nu se poate schimba în viitor decât prin politici agricole. "Structura pe culturi este o discuţie de foarte mulţi ani, dar care nu cred că se va schimba în viitor pentru că nu ai cum, tradiţional, să îl faci pe agricultorul din Bărăgan să cultive altceva. Acest lucru se poate schimba numai prin politici agricole, dacă subvenţionăm mai puternic grâul sau avem o anumită politică pe o anumită cultură, însă de 20 de ani avem aproximativ aceeaşi structura, respectiv cereale pentru zonele tradiţionale de câmpie, păşuni şi alte culturi în zonele de deal şi de munte", a mai adăugat preşedintele Agrostar.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, suprafaţa totală însămânţată cu culturi de primăvară era de 5,24 milioane hectare la data de 6 iunie 2012, ceea ce reprezintă aproape 90% din suprafaţa programată pentru 2012, de 5,88 milioane hectare. Porumbul ocupă cea mai mare suprafaţă din culturile însămânţate în primăvară, respectiv 2,67 milioane hectare, floarea soarelui - 1,09 milioane ha, iar grâul de primăvară a fost însămânţat pe 72,6% din suprafaţa estimată de 13.982 ha. De asemenea, din suprafaţa totală însămânţată în toamna anului trecut cu grâu, secară, triticale, orz, orzoaică şi rapiţă au mai rămas în cultură circa 2,22 milioane hectare, din care cu grâu circa 1,9 milioane hectare.
Gerul din iarna acestui an şi zăpezile abundente au distrus circa 350.000 de hectare de culturi agricole, dintr-un total de 2,57 milioane hectare însămânţate în toamna anului trecut, cultura de rapiţă fiind distrusă în proporţie de 80%. Ploile abundente căzute în ultimele săptămâni au afectat alte 16.451 de hectare de culturi agricole din 12 judeţe.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 24,4%, de la 16,713 milioane tone în 2010, la 20,785 milioane tone în 2011, România cultivând cu preponderenţă porumb boabe şi grâu, în proporţie de circa 49,8%, respectiv 36,8% din suprafaţa totală cultivată cu cereale pentru boabe.