20 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procedura de amânare a ratelor, publicată în Monitorul Oficial
Procedura de amânare a ratelor, publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind procedura de amânare a ratelor la credite a fost publicată, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului ipotecar, persoana fizică ale cărei venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, în anumite condiţii.
Pentru a beneficia de suspendare clienţii trebuie să trimită băncilor solicitarea în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de bancă.
În cazul în care clientul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele menţionate, acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat de pe pagina de internet a băncii, situaţie în care banca are obligaţia înregistrării convorbirii.

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele ipotecare care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:
- au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
- data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată;
- nu le-a fost declarată scadenţa anticipată până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;
- nu înregistrează restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
Perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de către bănci se stabileşte conform opţiunii clientului şi este cuprinsă între minimum o lună şi maximum nouă luni. Perioada maximă de nouă luni include şi perioada suspendării efective a obligaţiilor de plată în temeiul moratoriului legislativ instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului iniţială şi/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul moratoriilor non-legislative, după caz.

Clientul va trebui să declare pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei, direct sau indirect, de pandemia COVID-19 şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului ca urmare a intervenţiei uneia/mai multora dintre următoarele cauze: intrarea clientului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea clientului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului clientului/membrilor familiei acestuia, plasarea clientului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 şi altele asemenea.


Articole înrudite