Premierul ţine ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat şi să fie de utilitate publică, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.
"Premierul ţine foarte mult la un model inspirat din cel franţuzesc, în care toată consultanţa, respectiv Camerele Agricole să fie în sectorul privat, dar de utilitate publică, să fie finanţate de Ministerul Agriculturii timp de 4 ani şi ulterior să intre pe autofinanţare din contribuţiile fermierilor. Noi, cu camerele agricole şi consultanţa ne adresăm micilor şi producătorilor medii şi am dubii că ei vor reuşi să finanţeze aceste camere agricole (după cei 4 ani n.r.). Acum avem în 14 judeţe Camere Agricole naţionale. Va exista posibilitatea să scoatem de la Consiliile Judeţene consultanţa şi să o trecem pe toată în privat prin camerele agricole naţionale sau private", a explicat Irimescu.
El a precizat că toată consultanţa ar trebui să treacă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene.
"Semnul meu de întrebare este dacă într-adevăr vor reuşi să-şi asigure finanţarea după cei 4 ani. O soluţie la îndemână ar fi să treacă partea de consultanţă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene. Nu este imposibil nici să descentralizăm", a subliniat ministrul Agriculturii.