17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
BERD va oferi consultanţă României pentru implementarea reformelor structurale şi utilizarea fondurilor europene
BERD va oferi consultanţă României pentru implementarea reformelor structurale şi utilizarea fondurilor europene

România va beneficia de expertiza Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru implementarea reformelor structurale şi utilizarea fondurilor europene, odată cu semnarea, marţi, a unui acord-cadru între autorităţile de la Bucureşti şi instituţia financiară internaţională.
Documentul, parafat la Bucureşti în prezenţa prim-ministrului, Dacian Cioloş, şi a preşedintelui Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti, are ca obiectiv susţinerea României în utilizarea fondurilor alocate de către Uniunea Europeană pentru proiecte menite să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Acordul a fost semnat de către Matteo Patrone, director regional BERD pentru România şi Bulgaria, şi Emanoil Dascălu, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
„Autorităţile române vor beneficia de expertiza BERD în efortul acestora de utilizare eficientă şi efectivă a fondurilor structurale europene, astfel încât să genereze creştere economică. BERD doreşte să ofere know-how în dezvoltarea şi implementarea proiectelor sustenabile, cu impact asupra transformărilor economice ale ţării. Scopul este acela de a consolida capacitatea României de a absorbi fondurile europene, de a progresa în implementarea reformelor structurale, de a maximiza rezultatele investiţiilor şi a stimula creşterea economică”, a menţionat Matteo Patrone.
Asistenţa BERD include sprijin la dezvoltarea strategiilor şi a politicilor sectoriale şi la implementarea proiectelor prioritare. Împreună cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială (BM), care au semnat acorduri similare, BERD contribuie la consolidarea capacităţii României de utilizare a fondurilor structurale şi de investiţii ale UE pentru perioada 2014-2020.
De la începutul activităţii sale în România, BERD a investit aproximativ 7 miliarde de euro şi a mobilizat peste 14 miliarde de euro din alte surse de finanţare.


Articole înrudite