POS CCE şi POS DRU pot avea absorbţie de 100% la finalul anului 2015, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat de presă.
Ministrul Fondurilor Europene a participat miercuri la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, eveniment desfăşurat la sediul MFE. "Doresc să plecăm în această discuţie de la ideea că trebui să ajungem la minimum 500 de milioane de euro, valoarea facturilor trimise către Comisia Europeană până la final de an, pentru a evita pierderi de bani aşa cum s-a întâmplat în trecut, când din incompetenţă, s-au pierdut aproximativ 20 milioane de euro din cauza unui fost şef al Autorităţii de Management", a spus Teodorovici, în cadrul reuniunii.
Ministrul a făcut apel către beneficiari să folosească noul sistem de decontare.
Ministrul a reamintit că MFE, în calitate de coordonator al activităţii AM POS CCE, a suplimentat bugetul apelului pentru proiectele de investiţii mari pentru IMM-uri astfel încât să poată fi semnate până la sfârşitul acestei luni peste 90 de proiecte de pe lista de rezervă în valoare de peste 80 de milioane de euro, decizie luată ca urmare a angajamentului Guvernului de a continua măsurile deja adoptate şi de a consolida rezultate macroeconomice.
"POS CCE şi POS DRU pot avea absorbţie de 100% la final de 2015. Cât priveşte următorul cadru financiar, în prima parte a lunii iulie a.c. trimitem oficial Comisiei prima variantă a Programului Operaţional Competitivitate. Vreau să începem să lansăm cereri de proiecte pentru acele finanţări care au impact real în economie; nu vreau să cheltuim banii doar pentru a-i cheltui. Este necesar un efort naţional pentru a da un semnal clar în piaţă, iar beneficiarii privaţi din România să îşi schimbe părerea cu privire la maniera de lucru abordată de actualul guvern", a mai arătat Teodorovici.
De asemenea, el a mai afirmat că îşi doreşte un sistem cât mai simplu, cu puţine reguli, dar ferme.
"Cine le încalcă, să plătească, indiferent că vorbim aici de beneficiari sau de membri ai administraţiei", a punctat ministrul Fondurilor Europene.
Eugen Teodorovici a mai subliniat că, aşa cum a solicitat şi Comisia Europeană, fondurile europene nu trebuie să devină un subiect de dispută politică.
La rândul său, prezent la eveniment, Marian Răduţă, reprezentant al Comisiei Europene, a declarat că România se află într-un moment extrem de important din perspectiva perioadei de programare 2014 - 2020 şi că sunt notabile aspectele pozitive înregistrate de la ultimul Comitet de Monitorizare a programului în actuala perioadă 2007 - 2013.