Orice leu în plus care va fi atras la buget va fi orientat către sectorul agriculturii, a declarat joi premierul Victor Ponta, în deschiderea şedinţei de Guvern în care va fi aprobată rectificarea bugetului pe 2012.
Şeful Executivului a afirmat că, în perioada de toamnă, toate resursele suplimentare faţă de ceea ce decide Guvernul joi vor fi îndreptate către agricultură, sectorul „cel mai lovit în acest an nu doar de reduceri bugetare, dar mai ales de condiţiile naturale”.
„Domnule ministru, aveţi de la mine, ca prim ministru, angajamentul că orice leu în plus pe care îl obţinem, care vine la buget, va merge spre agricultură, pentru a ajuta un sector fundamental, nu doar al economiei ci şi al vieţii milioanelor de români care trăiesc din zona de agricultură”, a spus şeful Executivului, adresându-se ministrului Agriculturii.
„La rectificarea bugetară noi am lucrat cu un buget conceput greşit şi nedrept, anul trecut, de către fosta guvernare. Noi am preluat ceva din mers si trebuie să îl ducem până la sfârşitul anului, aplicând doar acele corecturi absolut necesare, fie că este vorba despre banii pe care îi returnăm bugetarilor, fie că este vorba despre îndreptarea acelei cumplite nedreptăţi referitoare la pensii, fie că este vorba de faptul că astăzi asigurăm finanţarea pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. Mi s-a părut criminal să faci un buget în care să nu prevezi bani pentru aşa ceva şi, practic, ar fi fost condamnate persoanele cu dizabilităţi să nu mai aibă însoţitori plătiţi în această perioadă”, a arătat premierul.
Potrivit acestuia, trebuie găsită o soluţie şi în cazul autorităţilor locale care au fost în mod intenţionat în stare de faliment pentru că nu răspundeau din punct de vedere politic unor aşteptări.
„Trebuie să vedem mai ales ce facem cu cazuri punctuale. Înţeleg că astăzi reuşim să asigurăm banii pentru doctoranzi şi bursele pentru doctoranzi. Fostul ministru al Educaţiei din perioada PDL probabil că îi ura pe ei cu studii serioase şi atunci le-a luat banii (...) trebuie să vedem tot felul de proiecte la care România se angajase şi existau 0 lei în buget. Ministerul Dezvoltării a fost campion în promisiuni goale şi tromboane, urma să organizăm tot felul de lucruri şi nu punea nimeni niciun leu în buget”, a mai spus Victor Ponta.