Membrii Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC), printre care se află şi ArcelorMittal, salută decizia Guvernului de implementare a măsurilor de reducere a impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă şi susţin cu tărie că această măsură nu trebuie să afecteze restul consumatorilor din România. Poziţia conducerii ABIEC vine după punctul de vedere făcut public în media de către preşedintele ANRE, Nicolae Gavrileţ, care a declarat că efectele actului normativ privind amânarea acordării unui număr de certificate verzi nu se vor vedea imediat, de la 1 iulie, când intră în aplicare. Havrilet a confirmat faptul că de o reducere în procente mai consistentă a facturii la energia electrică vor beneficia în special consumatorii industriali, nu cei casnici, adică populaţia.
“Adoptarea unui set de măsuri comune cu cele din cadrul Uniunii Europene are rolul de a permite companiilor industriale să aibă un tratament similar cu cel al competitorilor din UE, fără a afecta restul consumatorilor din România”, a declarat Marian Năstase, preşedintele ABIEC. Această măsură, luată în conformitate cu prevederile Comisiei Europene, nu este o subvenţie acordată industriei din ţara noastră, ci este, în realitate, o diminuare a subvenţiei primite de producătorii de energie regenerabilă. Conform principiilor europene, consumatorilor industriali li se permite să îşi menţină, astfel, activitatea, evitându-se delocalizarea şi eliminându-se supracompensarea energiei verzi”, se arată în comunicatul asociaţiei. Hotărârea de Guvern privind reducerea impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă vine să transpună Ghidul adoptat de Comisia Europeană privind sprijinul public pentru proiecte din domeniul protecţiei mediului şi energiei, pentru perioada 2014 – 2020 şi acesta oferă criterii cu privire la modalitatea prin care Statele Membre au dreptul de a excepta companiile energo-intensive de la plata taxelor cu energia verde.
Producătorii de energie verde au anunţat că vor contesta actul normative adoptat de către Executiv săptămâna trecută. Rămâne de văzut cum se va termina acest “război” între producătorii de energie verde şi producătorii industriali, în condiţiile apariţiei în media a altui subiect fierbinte, şi anume cel legat de încărcarea de către unele firme a facturilor la energe electrică în cazul populaţiei, aşa cum au susţinut procurorii DNA.