Presiunea exercitată asupra Greciei de duumviratul franco-german al Europei, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional a sporit sensibil. Li s-a solicitat, între altele, grecilor, să renunţe la al 13-lea şi al 14-lea salariu, să dea afară zeci de mii de funcţionari publici şi câte şi mai câte. Satisfacerea acestor revendicări condiţionează noul pachet de ajutoare internaţionale ale FMI, UE şi Băncii centrale, în valoare de 130 de miliarde de euro.
În răstimp a crescut însă şi furia populaţiei statului elen, în mijlocul căreia tinde să se instaleze exasperarea şi ura împotriva Europei. În reacţie la greutăţile provocate de oprirea în gări a trenurilor, de încetarea lucrului şoferilor de autobuze, de grevele echipajelor navelor de pasageri şi ale medicilor, mulţi oameni de rând nu-i condamnă pe grevişti ci pe liderii europeni. Clasa politică şi o bună parte din experţi le ţin isonul. Măsurile de austeritate, argumentează ei, departe de a contribui la relansarea Greciei, înfundă ţara şi mai adânc în recesiune, întrucât o privează de orice impuls apt să-i stimuleze creşterea economică şi s-o scoată din criză.
Întrucât grecii înşişi nu vor să-şi mai asume programul de austeritate iar noua conducerea de la Atena, în frunte cu premierul Papademos, nu se arată în stare să satisfacă pe nimeni, nici troica, nici pe creditorii Greciei şi nici propria populaţie, e clar că falimentul de stat bate la uşă.
În fond, potrivit unor experţi occidentali, acest faliment ar putea fi chiar cea mai bună soluţie pentru toate părţile implicate: pentru greci ca şi pentru partenerii lor din zona euro şi din UE. În orice caz, unii oficiali, precum Comisarul European Neelie Kroes, nu mai exclud bancruta statului elen şi nu o mai asociază, automat, unui deznodământ apocaliptic pentru Europa.
Iar în Germania, ministrul de finanţe bavarez, Markus Söder, un membru de frunte al Uniunii Creştin-Sociale, unul dintre cele trei partide ale coaliţiei guvernamentale, şi-a exprimat deschis dubiile cu privire la rezolvarea prin economisiri a crizei greceşti, recomandând statului elen ieşirea voluntară din zona euro. Îndoielile sale sunt cât se poate de întemeiate. Comunitatea încearcă, de ani de zile, cu ajutorul FMI, să repună Grecia pe linia de plutire. Toate eforturile întreprinse în acest sens au eşuat însă lamentabil.
Ultimele propuneri germane, de învestire a unui supercomisar însărcinat cu supravegherea măsurilor de austeritate şi de creare a unui cont special, prin care, la adăpost de controlul guvernului de la Atena, să se achite datoriile greceşti, au prea puţine şanse să fie acceptate.
Între timp criza nu numai că nu s-a aplanat, ci s-a accentuat. Datoriile au crescut, economia continuă să se contracte, creditorii să fie tot mai nemulţumiţi. Ar antrena falimentul grecesc o implozie a zonei euro? Nu e exclus. În fapt, nimeni nu ştie cu precizie ce anume s-ar întâmpla. Clar e însă, pe de altă parte, că ascunsul după deget nu este o rezolvare veritabilă a problemei iar soluţionarea autentică a actualei crize nu mai poate fi amânată la nesfârşit.
În răstimp a crescut însă şi furia populaţiei statului elen, în mijlocul căreia tinde să se instaleze exasperarea şi ura împotriva Europei. În reacţie la greutăţile provocate de oprirea în gări a trenurilor, de încetarea lucrului şoferilor de autobuze, de grevele echipajelor navelor de pasageri şi ale medicilor, mulţi oameni de rând nu-i condamnă pe grevişti ci pe liderii europeni. Clasa politică şi o bună parte din experţi le ţin isonul. Măsurile de austeritate, argumentează ei, departe de a contribui la relansarea Greciei, înfundă ţara şi mai adânc în recesiune, întrucât o privează de orice impuls apt să-i stimuleze creşterea economică şi s-o scoată din criză.
Întrucât grecii înşişi nu vor să-şi mai asume programul de austeritate iar noua conducerea de la Atena, în frunte cu premierul Papademos, nu se arată în stare să satisfacă pe nimeni, nici troica, nici pe creditorii Greciei şi nici propria populaţie, e clar că falimentul de stat bate la uşă.
În fond, potrivit unor experţi occidentali, acest faliment ar putea fi chiar cea mai bună soluţie pentru toate părţile implicate: pentru greci ca şi pentru partenerii lor din zona euro şi din UE. În orice caz, unii oficiali, precum Comisarul European Neelie Kroes, nu mai exclud bancruta statului elen şi nu o mai asociază, automat, unui deznodământ apocaliptic pentru Europa.
Iar în Germania, ministrul de finanţe bavarez, Markus Söder, un membru de frunte al Uniunii Creştin-Sociale, unul dintre cele trei partide ale coaliţiei guvernamentale, şi-a exprimat deschis dubiile cu privire la rezolvarea prin economisiri a crizei greceşti, recomandând statului elen ieşirea voluntară din zona euro. Îndoielile sale sunt cât se poate de întemeiate. Comunitatea încearcă, de ani de zile, cu ajutorul FMI, să repună Grecia pe linia de plutire. Toate eforturile întreprinse în acest sens au eşuat însă lamentabil.
Ultimele propuneri germane, de învestire a unui supercomisar însărcinat cu supravegherea măsurilor de austeritate şi de creare a unui cont special, prin care, la adăpost de controlul guvernului de la Atena, să se achite datoriile greceşti, au prea puţine şanse să fie acceptate.
Între timp criza nu numai că nu s-a aplanat, ci s-a accentuat. Datoriile au crescut, economia continuă să se contracte, creditorii să fie tot mai nemulţumiţi. Ar antrena falimentul grecesc o implozie a zonei euro? Nu e exclus. În fapt, nimeni nu ştie cu precizie ce anume s-ar întâmpla. Clar e însă, pe de altă parte, că ascunsul după deget nu este o rezolvare veritabilă a problemei iar soluţionarea autentică a actualei crize nu mai poate fi amânată la nesfârşit.
