Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a anunţat că se lucrează la posibilitatea revenirii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din venitul mediu salarial al părintelui.
Ministrul Muncii a declarat că alocaţia de stat pentru copii va rămâne aceeaşi, dar se analizează posibilitatea de a se suplimenta veniturile pentru copiii din familiile care au nevoie de ajutor. Rovana Plumb a vorbit şi despre indemnizaţia pentru creşterea copilului, precizând că se lucrează la posibilitatea de revenire a cuantumului acestora, astfel încât să reprezinte 85% din câştigul mediu salarial al părintelui.
Întrebată dacă ia în calcul şi o majorare a pensiei sociale, de la 350 la 380 de lei, Plumb a declarat că se doreşte acest lucru, dar se analizează posibilităţile financiare.
"Acestea reprezintă un obiectiv de lucru în momentul de faţă, astfel încât să le mărim, pentru că 350 de lei este un cuantum foarte mic şi nu se poate trăi. Dar este vorba de o discuţie pe o plajă mai largă, pentru că avem peste două milioane de pensionari care au pensia sub 700 de lei. Principala categorie către care ne vom îndrepta este cea a pensionarilor care primesc această indemnizaţie socială de 350 de lei. În momentul de faţă, nu pot să mă pronunţ, pentru că au fost atât de multe categorii care au fost defavorizate de guvernările PDL, şi încercăm să găsim un echilibru şi să ne îndreptă atenţia în aşa fel încât, pe principiul echităţii, să încercăm să reparăm toate greşelile şi nedreptăţile", a mai spus ministrul. În prezent, indemnizaţia pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni.
Cuantumul ei nu poate însă depăşi 3.400 de lei, în cazul celor care optează pentru un concendiu de un an de creşterea copilului, respectiv 1.200 de lei, în cazul unui concediu de doi ani.