16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Guvernul a eliminat 92 de taxe
Guvernul a eliminat 92 de taxe

Începând cu 1 iulie 2014, au fost eliminate 92 de taxe, fără a se crea un impact bugetar important, reducându-se astfel birocraţia şi creându-se facilităţi pentru contribuabili.
Ministerul Finanţelor Publice a lansat, la 14 mai 2014, în dezbatere publică două proiecte de acte normative, care, în corelaţie cu alte acte secundare, vor conduce la eliminarea şi/sau comasarea a 92 de taxe parafiscale şi tarife, mai exact vor fi eliminate şi comasate 27 de taxe şi tarife nefiscale, iar prin ordinele de ministru vor fi reduse încă 65 de taxe şi tarife parafiscale.
Guvernul a aprobat, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, în şedinţa din 20 mai, propuneri legislative. De asemenea, tot atunci, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea altor acte normative conexe. Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a precizat că impactul total al celor 92 de taxe va fi de 900.000 de lei, din care aproximativ 850.000 de lei la bugetul total consolidat şi restul la instituţii independente.
Practic, au fost eliminate acele taxe nefiscale pentru care în anul 2013 au fost realizate încasări sub 100.000 lei/taxă.
Iată şi câteva exemple de taxe şi tarife cu caracter nefiscal care au fost anulate şi de care beneficiază persoane fizice, agenţi economici, sau instituţii publice:
Ministerul Afacerilor Interne
- Tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, simplu, temporar sau al altui document de trecere a frontierei, al cărui nivel este 22 lei
Ministerul Sănătăţii
- Taxa pentru emitere aviz privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor - 300 lei/aviz
Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
- Tarif asistenţă îndrumare înfiinţare firmă - 19,8 lei pe oră
- Tarif pentru cerere eliberare date statistice - 20 lei/ fişă sintetică/statistică unicriterială
- Tarif pentru cerere eliberare informaţii pentru serii de firme grupate pe mai mult de 5 criterii - 11 lei /firmă
Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală
- Tarif pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere (consultanţă privind legislaţia în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice) - 73 lei/oră
• Consiliul Concurenţei
- Tarif privind accesul la documentaţie care vizează investigaţii privind practicile anticoncurenţiale - 150 lei /solicitare.
Reprezentanţi din domeniul fiscal afirmă că cele 92 de taxe pe care autorităţile le-au eliminat sau le-au comasat au un impact extrem de redus asupra firmelor, singurul beneficiu al acestui demers fiind reducerea birocraţiei, sumele implicate fiind foarte mici, mai ales în raport cu volumul taxelor care rămân în vigoare, iar în al doilea rând, acestea nu stimuleaza niciun sector de activitate şi nici angăjarile.
În schimb, analiştii fiscali arată că există şi măsuri noi care au un impact pozitiv asupra mediului de business, de exemplu, reglementarea, începând cu 1 ianuarie 2014, a regimului fiscal pentru societăţile de tip holding, sub forma scutirilor de impozite, în anumite condiţii, pentru dividende, câştiguri de capital, venituri din lichidarea persoanelor juridice.
Reamintim că, în ceea ce priveşte TVA, anul 2014 a venit cu anumite modificări. Spre exemplu, pentru bunurile furate, distruse sau pierdute, în cazurile demonstrate cu acte doveditoare, nu se mai datorează TVA.
Tot de la începutul anului, s-a introdus de către Guvern, posibilitatea optării pentru ca anul fiscal să fie diferit de anul calendaristic (eliminarea raportării duble), modificare relevantă mai ales pentru acele companii care erau obligate să raporteze în România pe anul fiscal calendaristic, iar către societatea mamă pe altă perioadă fiscală.


Articole înrudite