15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Europa are tot mai puţine şanse ca să urmeze exemplul Statelor Unite ale Americii - să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ruseşti pe seama gazelor extrase din şisturi bituminoase. Confruntându-se cu oponenţa activă a ecologiştilor, autorităţile unor state au început deja să refuze concernele petroliere, care s-au implicat în asemenea proiecte.
Pe 17 ianuarie, Guvernul Bulgariei a anulat licenţa de explorare geologică acordată în iunie 2011 pentru compania Chevron, care căuta gaze de şisturi bituminoase în zăcământul de la Novi, unde se află - după diverse estimări - de la 300 de miliarde la 1 trilion de metri cubi de gaz. Cauza principală a anulării licenţei au fost protestele ecologiştilor: mii de demonstranţi au manifestat contra exploatării gazelor de şisturi bituminoase. După opinia demonstranţilor, folosirea tehnologiei de extracţie prin fracturare hidraulică va contamina apele subterane.
Traicio Traikov, ministrul Economiei şi Energiei din Bulgaria, a declarat, după şedinţa de guvern, că a permis trustului Chevron să continue lucrările de explorare geologică pentru a căuta petrol şi gaze naturale în nord-estul ţării, dar cu condiţia folosirii metodelor neagresive de foraj.

Structura geologică, o piedică

Exploatarea gazelor din şisturi bituminoase prin metoda fracturării hidraulice a straturilor presupune injectarea în adâncime a apei sub mare presiune, cu nişte granule şi substanţe chimice speciale. Presiunea apei distruge structura poroasă a şistului, iar granulele nu permit rocilor să se risipească după reducerea presiunii. În consecinţă, gazele naturale, care se află în porii şisturilor, se eliberează şi pot fi pompate la suprafaţă. Dezavantajul tehnologiei de producere a gazelor din şisturi este scăderea rapidă a debitului din puţ şi, de aceea, trebuie forate alte puţuri. Până de curând, exploatarea gazului din şisturi bituminoase era limitată din cauza costurilor ridicate ale forajelor. În ultimii ani, reducerea costurilor de foraj şi noua tehnologie de fracturare hidraulică a stratului au determinat o răspândire largă a exploatării gazelor din şisturi bituminoase în SUA: în 2009, extracţia gazelor din şisturi bituminoase reprezenta acolo 14% din extracţia totală de gaze. În 2010, Statele Unite ale Americii au depăşit Rusia la producţia de gaze.
Specialiştii ruşi de la Institutul pentru problemele petrolului şi gazelor de pe lângă Academia de Ştiinţe din Rusia presupun că structura geologică a Europei Occidentale nu permite ca gazul din şisturi bituminoase să devină un concurent serios pentru livrările din Rusia. Cu toate acestea, unele ţări europene consideră altfel - Polonia, de exemplu, intenţionează să înceapă extracţiile de gaze din şisturi bituminoase în anii 2014-2015, România şi Serbia vor să declanşeze prospecţiunile geologice pentru a căuta asemenea zăcăminte.


Articole înrudite