16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Firmele şi instituţiile publice care vor să participe la programul „Rabla 2014” se pot înscrie din 23 aprilie
Firmele şi instituţiile publice care vor să participe la programul „Rabla 2014” se pot înscrie din 23 aprilie

Persoanele juridice şi instituţiile publice care vor să se înscrie în „Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2014” pot depune dosarele începând cu data de 23 aprilie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
„Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus deschiderea sesiunii de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2014, începând cu data de 23 aprilie 2014”, se arată în comunicat.
Anul acesta, AFM a alocat un număr de 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice.
Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.
„Dosarele se vor depune la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar termenul limită de depunere a acestora este 1 septembrie 2014. Persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul instituţiei noastre în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program”, se mai precizează în comunicat.
Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, validate să participe în programul „Rabla 2014”, va fi publicată pe site-ul instituţiei (www.afm.ro).
Pe de altă parte, aproape 1.500 de rezervări din partea persoanelor fizice erau înregistrate până marţi dimineaţă în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru ediţia din acest an a Programului Rabla.


Articole înrudite