28 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aceasta este solicitarea pe care sindicaliştii de la Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din Romania au decis în cadrul şedinţei de ieri să o facă reprezentanţilor conducerii în cazul în care salariaţilor li se va comunica faptul că trebuie să plece în somaj tehnic sau în coincediu de odihnă forâat. Sindicaliştii prezenţi la întâlnire şi-au spus păsurile timp de peste două ore, aceştia nefiind sub nici un chip de acord să fie trimişi în concediu de odihnă forţat sau în şomaj tehnic. „Nu înţeleg de ce noi trebuie să fim trimişi acasă în timp ce există lucrări pentru firmele subcontractoare. Eu cred că ar trebui să se rezilieze aceste contracte si noi, angajaţii, să facem munca pe care o fac aceste firme“, a spus unul din siderurgiştii prezenţi la şedinţă. Un alt membru de sindicat prezent care a luat cuvântul şi a spus ca îl cheamă Marcel Munteanu şi că este şef de sectie la Oţelărie, a spus că oamenii au fost total nemulţumiţi atunci când au aflat ca vor fi trimişi în concediu de odihnă, acesta afirmând că unii din colegii săi ar fi ameninţat că vor închide convertizoarele dacă vor fi trimiţi acasa. „Sunt unele voci care spun că vor face asta. Toată lumea este nemulţumită de salarii“, a mai spus Marcel Munteanu. Au fost siderurgişti care au luat cuvântul şi au spus ca după părerea lor măsurile anunţate de conducerea Combinatului, cum ar fi trimiterea acasa a oamenilor şi închiderea unor obiective, cum este Furnalul 3, ar fi de fapt doar o stategie a patronatului care doreşte să dea cât mai puţin la negocierile care bat la uşă. La sfârşitul sedintei, ale cărei discuţii le vom relata în numărul următor al ziarului, cei prezenţi au decis în unanimitate să nu fie de acord cu trimiterea în concediu de odihnă forţat sau în şomaj tehnic în condiţiile în care nu se renunţă la firmele subcontractoare din Combinat. Cât despre solicitările pe care sindicatul le va face la negocieri, au fost discutate mai multe variante, cei prezenţi votând ca sindicatul să solicite includerea sporurilor în salariul de bază la care să se aplice o majorare salarială de 25 %, în timp ce un numar de 4 prime să aibă fiecare valoarea de 100 de euro. Despre celelalte solicitări pe care le au sindicaliştii precum şi ceea ce cred ei despre situaţia Combinatului, vom reveni în ediţia urmatoare a ziarului.


Articole înrudite