Galaţiul se alătură protestelor din ţară, în această seară, gălăţenii fiind chemaţi de către partidul local PACT să îşi exprime îngrijorarea faţă de soarta democraţiei. "PACT pentru Galaţi vă invită să ne întâlnim diseară în faţa Prefecturii, pentru a ne exprima îngrijorarea faţă de soarta democraţiei din România, în contextul ascensiunii unor viziuni autoritariste şi contrare valorilor europene, NATO şi democraţiei liberale. Aceasta este o ocazie de a transmite un mesaj clar de avertizare şi unitate democratică în faţa unor astfel de pericole. Întâlnirea noastră va fi una paşnică, o oportunitate de socializare şi solidaritate. Noi, cei de la PACT pentru Galaţi, credem în democraţie, în valorile liberale şi într-un viitor european şi competitiv pentru România. Vă aşteptăm la ora 19.30, cu mesaje, drapele sau orice consideraţi potrivit pentru acest moment. Deşi nu candidăm la aceste alegeri, PACT pentru Galaţi rămâne un PACT pentru democraţie!", au transmis organizatorii în mediul online.
Manifestaţii similare au avut loc începând de luni, 25 noiembrie, şi s-au extins în majoritatea marilor oraşe din ţară, după cum Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "VIDEO: Proteste la Universitate împotriva lui Călin Georgescu: „Iubirea de ţară nu e legionară”".
Foto: Protest Bucureşti / sursa: Hotnews.ro