02 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Primele autobuze electrice au intrat pe traseele din Galaţi
FOTO: Primele autobuze electrice au intrat pe traseele din Galaţi

Primăria municipiului Galaţi informează că, în premieră, începând de astăzi au intrat în circulaţie primele 10 autobuze electrice, din lotul celor 42 achiziţionate cu fonduri prin PNRR.
Astfel, pe traseul 20 (Complex Siret - Gara CFR) sunt pentru început patru autobuze electrice, iar pe traseul 28 (Micro 19 - Bariera Traian) şase astfel de autobuze. Este vorba despre autobuze de 10 metri.  Pe viitor, vor intra în circulaţie şi pe traseele 9 şi 11 autobuze electrice de 12 metri.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Este un obiectiv îndeplinit. Din primul moment am spus stop achiziţiei de autobuze second-hand şi am adus în aceşti ani doar mijloace de transport noi şi moderne. Putem vorbi de o flotă de transport aproape în totalitate nouă la Galaţi. Şi iată că astăzi asistăm la o premieră pentru oraşul nostru, odată cu intrarea în circulaţie a primelor autobuze electrice. Sunt mijloace de transport noi, prietenoase cu mediul, şi cu toate dotările moderne, oferind cele mai bune condiţii de călătorie”.
Primăria municipiului Galaţi a achiziţionat, cu fonduri prin PNRR, 42 de autobuze electrice în cadrul a două contracte în valoare totală de peste 27 de milioane de euro. Toate aceste autobuze au ajuns deja la Galaţi.
Primul contract a vizat 20 autobuze electrice în lungime de 12 metri, 4 staţii de încărcare rapidă şi 8 staţii de încărcare lentă. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino 12 electric, cu o capacitate de 74 de pasageri.
Al doilea contract a vizat 22 autobuze electrice în lungime de 10 metri, 2 staţii de încărcare rapidă şi 7 staţii de încărcare lentă. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino E9 electric, cu o capacitate de 59 de pasageri.
Încărcarea rapidă a autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul unui pantograf tip inversat, montat pe staţia de încărcare rapidă şi prin intermediul prizei tip Combo 2. Toate autobuzele sunt echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare şi patru exterioare şi sunt dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe partea stângă a autobuzului există o secţiune pentru scaunul cu rotile, cu centură de siguranţă montată pe peretele lateral. De asemenea, sunt dotate cu echipamente suplimentare dintre care menţionăm: instalaţii de climatizare, sistem de numărare a pasagerilor, router LTE/WiFi, priză de tip NATO pentru încărcarea bateriilor cu voltaj redus, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Galerie de imagini, mai jos!

Articole similare: Premieră, la Galaţi, de 1 aprilie: Primele autobuze electrice intră în circulaţie!


Articole înrudite