27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanţii companiei de audit şi consultanţă Ernst&Young România se aşteaptă ca autorităţile să se axeze în acest an pe creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, ca urmare a nivelului redus al investiţiilor străine şi necesităţii rambursării de fonduri împrumutate de la FMI.
"Lipsa investiţiilor străine directe, având în vedere că România are un împrumut de la FMI şi trebuie să ramburseze banii, va face să existe în acest an un accent foarte important pe creşterea nivelului de colectare a taxelor şi impozitelor. Nu pe creşterea impozitelor, ci pe creşterea nivelului de colectare", a declarat joi Venkatesh Srinivasan, partener pe asistenţă fiscală al Ernst&Young, la conferinţa anuală de fiscalitate a companiei. El a făcut aceste afirmaţii în contextul modificării Codului Fiscal, în urmă cărora se aşteaptă colectări la buget de 1,7 miliarde lei.
Srinivasan a arătat că altă problemă este reprezentată de lipsa finanţărilor din partea băncilor şi că "2013 nu arată prea bine". "Totuşi, este bine că avem un Guvern stabil, avem o certitudine politică, sper ca acest lucru să aducă aspecte pozitive în 2013", a spus partenerul Ernst&Young.
Consultanţii în fiscalitate s-au declarat "luaţi pe nepregătite" de modificarea Codului Fiscal în prima lună a anului, la puţin timp după sărbătorile de iarnă, şi afirmă că schimbările au fost realizate "în grabă".

Articole înrudite