Echipa gălăţeană CSM Phoenix Galaţi, antrenori Cristina Nini şi Alin Culea a obţinut a cincea victorie sezonală: 89-68 cu Cuza Pirates Brăila, într-o partidă din grupa a 9-a a Campionatului Naţional Under 16 disputată weekendul trecut la sala sporturilor Dunărea. „Am continuat pregătirea cu seriozitate şi am obţinut încă o victorie. Mă bucur mult pentru parcursul băieţilor şi vom munci în continuare. Victoria se poate obţine, dar mai ales menţine, doar cu muncă asiduă! Îi felicit pe băieţi şi le mulţumesc părinţilor pentru susţinere!”, a declarat antrenoarea Cristina Nini.
Lotul de jucători: Alecsandru Cardaş, Adrian Gavrilă, Eduard Cristea, Iosua Apăvăloaei, Cosmin Constantinide, Darius Olaru, George Mircea, Rareş Onica, Alexandru Aron, Robert Mihalache, Nichita Cazanjiu, Andrei Bichescu. CSM Phoenix ocupă primul loc cu 10 puncte şi va juca etapa viitoare tot pe teren propriu, pe 8 decembrie cu Vikings Basketball Academy Iaşi, ocupanta locului 2.