E adevărat că atenţia celor de la Bruxelles e concentrată zilele acestea mai ales pe împrumutul acordat băncilor spaniole, dar să nu uităm că se mai întâmplă ceva important: cvartetul conducătorilor UE (Herman Van Rompuy – preşedintele Consiliului European, José Manuel Barroso – preşedintele Comisiei Europene, Mario Draghi – preşedintele BCE şi conducătorul Eurogrupului, Jean-Claude Juncker) dezbat viitorul monedei euro, scrie money.ro.
Până la următorul summit UE de pe 28 iunie, cei patru preşedinţi ar trebui să găsească o soluţie pentru consolidarea uniunii economice şi politice din zona euro, arată Wall Street Journal. Cu alte cuvinte, să vină cu un plan care să prevină prăbuşirea Spaniei, dar care să îi împace şi pe nemţi în cazul în care Spania ar intra totuşi în colaps, iar ei ar trebui să plătească taxe suplimentare pentru a o salva.
Nu e o sarcină prea uşoară. Pentru a o rezolva, cei patru preşedinţi poate că ar trebui să consulte arhivele Comisiei, mai precis situaţia anului 1977. Iar asta deoarece în 1977 Comisia a publicat un "Raport al Grupului de Studiu privind rolul Finanţelor Publice în integrarea europeană", numit şi Raportul MacDougall după răposatul lider al grupului, Donald MacDougall, care a fost consilier economic şef la Confederaţia Industriei Britanice şi apoi unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Uniunii Europene.
În acest raport, nouă economişti independenţi şi şase oficiali ai Comisiei au analizat ce fel de structură fiscală ar trebui să aibă "Comunitatea celor Nouă" state europene – precursoarea Uniunii Europene – pentru a putea susţine o uniune monetară. Concluzia a fost că fără a creşte bugetul Comunităţii cu cel puţin 5-7% din PIB, o uniune monetară ar fi imposibil de susţinut. În 1977, bugetul Comunităţii era de 0,7% din PIB, în prezent crescând la circa 1% din PIB.
Printre cei şase oficiali ai comisiei care au ajutat la întocmirea acestui raport se numără şi Horst Reichenbach, care lucrează în departamentul de Operaţiuni Economice şi Financiare a UE, în prezent fiind desemnat să ajute guvernul grec pentru a scoate ţara din criză. "Multe din lucrurile care se întâmplă acum ne erau previzibile încă de acum 35 de ani, însă nu ne aşteptam să fie chiar atât de grav", a declarat Reichenbach.
Subiectul principal al raportului era următorul: pentru a face să funcţioneze împreună economiile atât de diferite ale Belgiei, Germaniei, Franţei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Danemarcei, Irlandei şi Angliei (cele nouă membre ale Comunităţii la momentul respectiv), era nevoie de verificarea cheltuielilor naţionale şi a evoluţiei salariilor, dar şi de un buget care ar fi putut să acopere diferenţele de competitivitate dintre cele nouă state.
"Pericolul constă în faptul că, pe măsură ce integrarea economică avansează, angajaţii vor vrea din ce în ce mai mult salarii egale cu cele din ţările membre mai bogate, indiferent de diferenţele de productivitate dintre state", avertizează raportul. "Este o ameninţare serioasă care ar putea slăbi forţa competitivă a statelor mai sărace şi care le-ar creşte rapid inflaţia".
Sună cunoscut?
Una din propunerile grupului lui MacDougall a fost un "fond comunitar pentru şomaj". Angajaţii din toată Europa ar fi direcţionat o parte din asigurarea lor de şomaj către bugetul european. La schimb, Bruxelles le-ar fi asigurat o parte din ajutorul de şomaj în cazul în care şi-ar fi pierdut slujba. "Fondul ar ajuta nu doar la amortizarea crizelor locale, dar ar putea să creeze o legătură emoţională între instituţiile europene", susţine raportul.
După publicarea raportului, Reichenbach şi-a menţinut susţinerea pentru redistribuirea regională mai întâi în cadrul comisiei şi apoi ca vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Cu toate astea, spune că ideea unui fond european pentru şomaj nu a fost niciodată prea populară: "Nu a existat niciodată prea multă susţinere politică pentru acest proiect", spune el.
Preconizările grupului MacDougall au fost însă depăşite de realitate şi, după reunificarea Germaniei din 1990, Europa s-a îndreptat cu paşi rapizi către adoptarea unei monede comune. "Dacă politicienii ar fi fost mai atenţi la ceea ce era prezentat în raport, poate că istoria uniunii monetare şi economice ar fi fost altfel scrisă", a mai spus Reichenbach.
