15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Producţia de lapte de vacă obţinută, în primele opt luni ale anului, a crescut cu 1,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, dar s-a diminuat cu 10% în august, comparativ cu luna similară din anul anterior, se arată în datele Institutului Naţional de Statistică.
Potrivit sursei citate, în perioada 1-31 august 2012, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 11.607 tone (+1,9%), faţă de acelaşi interval din anul precedent.
Totodată, în aceeaşi perioadă, producţia a crescut la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (88,7% din producţia totală de brânzeturi) - cu 3.405 tone (+8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) - cu 2.313 tone (+2,3%) şi unt cu 50 tone (+0,8%).
Pe de altă parte, scăderi ale producţiei, în primele opt luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2011, s-au consemnat la producţia de: lapte de consum, cu 7.450 tone (-5,2%) şi smântână de consum, cu 538 tone (-1,8%).
Datele INS relevă faptul că, în luna august a.c., comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 7.177 tone (-8,7%). Dintre principalele produse lactate, cea mai mare scădere a producţiei s-a înregistrat la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 332 tone (-2,5%), urmat de brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (85,9% din producţia totală de brânzeturi) cu 41 tone (-0,7%).
Creşterea semnificativă a producţiei, în luna august 2012, comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la unt, cu 81 tone (+12,8%), smântâna de consum, cu 350 tone (+9,8%) şi lapte de consum, cu 1.160 tone (+9,1%).
De asemenea, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna august, cantitatea colectată de lapte de vacă la unităţile procesatoare a scăzut cu 8.362 tone (-10%), în timp ce producţia de lapte de consum s-a diminuat cu 1.977 tone (-12,4%).
În plus, cantitatea de unt realizată în luna august a.c., a fost aproximativ egală cu cea obţinută în luna august 2011, iar creşteri ale producţiei au avut loc la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) - cu 1.289 tone (+10,8%), brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă, - cu 440 tone (+8%) şi smântâna de consum - cu 17 tone (+0,4%).
Sursa INS datelor o constituie Cercetarea statistică lunară privind producţia de lapte şi produse lactate (IND L), în conformitate cu Directiva Consiliului nr. 96/16/CE referitoare la producţia de lapte şi produse lactate.
Cercetarea statistică se adresează tuturor întreprinderilor care au activitate principală sau secundară „Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor”, iar datele au fost colectate de la circa 400 operatori economici.


Articole înrudite