Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării. Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa. În prezent, zona euro include 332 de milioane de persoane din 17 ţări. La jumătatea acestui an, erau în circulaţie 14,2 miliarde de bancnote şi 95,5 miliarde de monede, în valoare de 870 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE).
Liderii politici şi economiştii nu încetează să sublinieze beneficiile monedei unice. "Mai multe oportunităţi, preţuri stabile pentru consumatori, mai multă siguranţă pentru companii şi pieţe, un semn tangibil al identităţii europene", se arată pe site-ul Comisiei Europene.
Odată cu declanşarea crizei datoriilor în Grecia, în 2010, şi extinderea ulterioară în toată zona euro, vechile resentimente au revenit la suprafaţă, euroscepticii sunt la modă, iar neîncrederea între ţările nordice şi cele sudice nu a fost niciodată mai mare.
În pofida avantajelor de netăgăduit în privinţa circulaţiei libere, consumatorii nu au fost niciodată prea mulţumiţi de moneda euro, percepută iniţial ca fiind similară cu creşterea semnificativă a preţurilor, a declarat Andre Sapir, analist la centrul Bruegel pentru cercetări în domeniul politicilor economice europene. Într-un moment în care identitatea europeană ar fi trebuit cimentată prin euro, aceasta a primit o lovitură serioasă prin criza datoriilor şi negocierile interminabile pentru găsirea soluţiilor, germanii acuzând grecii de lene, în timp ce italienii şi francezii au regăsit recent accente germanofobe. Companiile, în special cele din Germania, subliniază cu mai multă putere beneficiile euro decât populaţia. Industria auto din Germania, de exemplu, economiseşte de la introducerea monedei unice 300-500 milioane de euro pe an, în privinţa costurilor tranzacţiilor, a declarat Jurgen Pieper, analist la banca germană Metzler.
Euro nu este însă decât unul dintre vectorii economiei europene, deja integrată în mare parte, în urma Tratatului de la Maastricht şi deschiderea frontierelor în spaţiul Schengen, în 1993, extinderea UE către Europa de Est din 2004 şi procesul de mondializare, a arătat Sapir.
"Criza datoriilor a scos în evidenţă deficienţele instituţionale din zona euro", a declarat Philip Whyte, analist la Centrul pentru Reforme Europene din Londra. Absenţa integrării bugetare şi a supravegherii bancare a condus la importante dezechilibre financiare. Statele din zona euro s-au pus de acord în decembrie să întărească disciplina bugetară, prin amendarea Constituţiei.
Nimeni nu se gândeşte serios la revenirea la vechile monede naţionale, chiar dacă nostalgia câştigă teren, în special între germani, care au fost foarte ataşaţi de marcă, sinonimă cu un miracol economic după Al Doilea Război Mondial. Sfârşitul euro ar fi o catastrofă pentru băncile europene, din cauza deprecierii previzibile a monedelor din sudul Europei, cu datorii mari, potrivit analiştilor. Germania, a cărei monedă s-ar aprecia considerabil, ar avea de suferit din cauza scăderii competitivităţii exporturilor.
