Tabloul economic mondial nu arată bine deloc. Dincolo de Grecia şi Spania, Marea Britanie intră în curând în al treilea trimestru de contracţie a economiei, iar marile motoare economice Brazilia, India şi China cresc şi ele extrem de încet. Altă mare problemă e şomajul. Estimările OIM arată că 60 de milioane de persoane au rămas fără loc de muncă în toată lumea din cauza acestei crize, scrie RFI Romania.
Oferta de remedii este arhicunoscută. Reducerea deficitelor prin tăierea de cheltuieli (în special pe asistenţă socială), reducerea de impozite şi de birocraţie pentru a stimula investiţiile celor bogaţi şi flexibilizarea condiţiilor de muncă. Şi în ciuda dovezilor istorice, guvernele insistă pe acest trend. Criza din 1982 a ţărilor în dezvoltare, cea din 1994 din Mexic, 1997 în Asia, 1998 în Brazilia şi Rusia şi 2002 în Argentina – câte crize să mai enumerăm pentru a demonstra că austeritatea a eşuat şi este falimentară şi azi. La fel este şi cazul investiţiilor celor bogaţi: Din 1980 încoace, trendul a fost unul negativ spre deosebire de cele trei decenii anterioare când impozitele pentru acest segment erau mult mai mari. Nici cheltuielile cu protecţia socială nu dau rezultate, este evident că ţări precum Norvegia sau Suedia au crescut mult mai rapid decât SUA, de exemplu, în ciuda teoriei asistenţei sociale.
Ne putem întreba aşadar dacă liderii noştri sunt nebuni?! Asta conform definiţiei lui Einstein care spunea că nebunia este „să faci acelaşi lucru din nou şi din nou, dar să aştepţi rezultate diferite". Cert e că trebuie să alegem ce fel de societate ne dorim. Putem alege şi una în care jumătate din tineri sunt şomeri doar de dragul unui deficit bugetar de 3% în loc de 9%. Dar alegerea trebuie să fie una conştientă, nu una implicită.
