Crescătorii de animale din zonele defavorizate pot depune cererea de plată pentru obţinerea ajutorului specific pe 2012, până la data de 21 septembrie, a anunţat marţi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
"APIA aminteşte potenţialilor beneficiari că 21 septembrie 2012 este termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul „Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). De acest sprijin comunitar pot beneficia producătorii agricoli constituiţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 - crescători de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne", se arată în comunicatul APIA.
Solicitantul trebuie să depună o singură cerere pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de la ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.
Potenţialii beneficiari ai sprijinului trebuie să deţină exploataţii localizate în zonele defavorizate din România, bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific să fie identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să deţină registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1760/2000.
Potrivit APIA, principalele criterii de acordare pentru crescătorii de vaci de lapte sunt înregistrarea în sistemul de gestionare a cotei de lapte al Serviciului de Administrare a Cotei de lapte din cadrul APIA cu cota de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, ajutorul specific fiind acordat pentru un număr minim de două vaci de lapte/exploataţie şi un număr maxim de 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar. De asemenea, vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni şi anume 22 septembrie 2012 - 21 martie 2013, la adresa exploataţiei/ locaţiei menţionate în cerere.
Pentru bivoliţe de lapte, crescătorii pot solicita ajutor specific pentru un efectiv de maxim 50 capete bivoliţe de lapte, pe beneficiar, iar animalele trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni şi anume 22 septembrie 2012 - 21 martie 2013, la adresa exploataţiei/locaţiei menţionate în cerere. ;
Potrivit APIA, pentru taurine din rase de carne poate fi solicitat un ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete, pe beneficiar, iar crescătorii trebuie să deţină documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii cu rasele de carne. Indiferent de rasele deţinute, toţi crescătorii trebuie să prezinte, la depunere, originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.
Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30 de milioane de euro. Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor administrative şi la faţa locului, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.