Previziunea netă de angajare, un indicator urmărit de studiul respectiv, a revenit la o valoare pozitivă, plasându-se la 2%. Indicatorul reprezintă diferenţa între ponderea angajatorilor care anticipează o creştere a volumului de angajări şi ponderea angajatorilor care prevăd o scădere. Datele Manpower arată că 21% dintre manageri se aşteaptă să crească volumul angajărilor, 19% anticipează o scădere a activităţii de angajare, iar aproape 60% dintre ei previzionează o menţinere a numărului de salariaţi. Pentru România, studiul a fost realizat prin intervievarea a 751 de manageri de resurse umane. "După mai mult de un an, rezultatele studiului pentru al treilea trimestru prezintă o Previziune Netă de Angajare pozitivă, acest lucru arătând că piaţa muncii începe să se redreseze uşor. (...) Va trebui să mai treacă o perioadă de timp înainte ca piaţa forţei de muncă să revină la o situaţie comparabilă celei dinainte de recesiune.
În continuare însă angajatorii trebuie să sprijine şi să atragă angajaţi valoroşi, iar angajaţii trebuie să-şi dezvolte competenţele cheie pe postul pe care îl ocupă pentru a corespunde nevoilor pe care companiile le au şi pentru a profita de oportunităţile care vor apărea atunci când economia se va redresa", a declarat într-un comunicat Camelia Stănculescu, general manager Manpower România. Ea a menţionat că regăsirea echilibrului în acest an va fi influenţată pozitiv de creşterile previziunilor de angajare şi negativ de continuarea majorarea ratei şomajului.
Angajatorii din cinci regiuni dintre cele opt anticipează creşteri ale activităţii de angajare în trimestrul al treilea. "Piaţa de muncă cea mai activă este previzionată de angajatorii din regiunea Centru, aceştia raportând o Previziune Netă de Angajare de +22%. Angajatorii din regiunea Sud-Est exprimă un optimism prudent, raportând o Previziune Netă de Angajare de +8%. Totuşi, valori negative ale activităţii de angajare sunt înregistrate în 3 regiuni (Nord-Est, Sud-Vest şi Bucureşti & Ilfov), cele mai slabe perspective fiind raportate de angajatorii din Sud-Vest, unde previziunea este de -15%. De asemenea, angajatorii din Nord-Est anticipează un ritm încetinit al activităţii de angajare, cu o previziune de -7%", se menţionează în comunicat.
La nivel de sectoare de activitate, angajatorii din patru dintre cele zece domenii analizate anticipează creşteri. Previziunea cea mai optimistă este raportată de angajatorii din agricultura, vânătoare, silvicultura şi pescuit, cu un avans de 21%. Companiile din sectorul industriei prelucrătoare raportează o previziune prudent optimistă, de +9%. Creşteri moderate ale volumului angajărilor sunt anticipate şi de angajatorii din sectorul industriei extractive, cu o previziune de +6%. Companiile din patru sectoare de activitate anticipează o creştere negativă, în special în sectorul energie electrică, gaze şi apă, previziunea fiind de -10%.
La nivel internaţional, angajatorii din 31 de state şi teritorii, dintre cele 36 analizate, se aşteptă la o creştere a volumului angajărilor în perioada iulie-septembrie.