Acordul liderilor din zona euro pentru susţinerea financiară a Greciei poate opri extinderea crizei datoriilor, a declarat laureatul premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz. "Deciziile liderilor europeni sunt un răspuns pentru cei care contestă euro, un răspuns care pare convingător şi poate opri extinderea crizei", a afirmat Stiglitz pentru cotidianul elen Ta Nea. El consideră că deciziile constituie "o soluţie politică clară, un pas spre integrarea zonei euro şi a Europei".
Liderii zonei euro au încheiat săptămâna trecută un acord promovat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, prin care Grecia va primi finanţare externă de 109 miliarde euro de la UE şi FMI, la care se adaugă o contribuţie de circa 50 miliarde euro a creditorilor privaţi ai statului elen în perioada 2011-2014. Creditorii privaţi vor putea participa la plan prin intermediul a patru instrumente, respectiv schimbul de obligaţiuni la valoarea nominală în titluri cu maturitatea de 30 de ani, rostogolirea obligaţiunilor guvernamentale elene care ajung la scadenţă în titluri noi cu scadenţa la 30 de ani şi aceeaşi valoare, un schimb de obligaţiuni la 80% din valoare în titluri pe 30 de ani, dar şi un schimb la 80% în instrumente pe 15 ani. Dobânda în cazul primelor două variante ar fi de 4,5%, respectiv 6,42% pentru a treia şi 5,9% pentu a patra.
Dobânda fondurilor de 109 miliarde euro puse la dispoziţia Greciei în următorii trei ani de UE şi FMI prin programul de finanţare externă va fi de 3,5%, mult mai mică decât în cazul acordurilor încheiate în ultimele 18 luni cu Grecia, Irlanda şi Portugalia. UE şi FMI au încheiat un acord cu Grecia în mai 2010, angajând finanţare externă de 110 miliarde euro.
Liderii europeni au indicat că alte ţări vulnerabile financiar din zona euro vor beneficia de mai multe facilităţi acordate Greciei.
Stiglitz crede că programul anunţat este foarte important şi aşteaptă şi detaliile. În ianuarie, după ce criza a lovit Irlanda, Stiglitz a estimat că pericolul pentru zona euro a rămas şi a cerut liderilor europeni să modifice legislaţia din sistemul financiar pentru a da energie finanţelor.