20 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Prin  HCL Galați nr.341/27.07.2017 s-a aprobat schema de minimis reprezentând scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate bugetului local de către întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Galați.

SCOPUL ȘI OBIECTIVUL SCHEMEI

Prezenta  schemă are ca scop susținerea întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a municipiului Galați și atragerea de venituri la bugetul local prin acordarea, în beneficiul acestora, de scutiri de la plata majorărilor de întârziere generate de neachitarea la termen a obligațiilor bugetare principale constând în impozite și taxe locale datorate bugetului local.

Pentru a putea beneficia de prezenta schemă, persoanele juridice trebuie să achite obligațiile bugetare principale scadente, până la data de 30.09.2017.

DOMENIU DE APLICARE

Prezenta schemă se adresează întreprinderilor care, la data intrării schemei în vigoare și pe perioada derulării ei, au înregistrate în evidențele fiscale și datorează majorari de întârziere bugetului local al municipiului Galați.

MODALITĂȚI DE IMPLEMENTARE

Pentru a beneficia de facilitățile fiscale instituite de prezenta schemă, solicitantul va depune până la data de 30.09.2017, la Direcția Generală Impozite,Taxe și Alte Venituri Locale – Serviciul Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale Persoane Juridice, o cerere prin care solicită acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere la plată a impozitelor și taxelor locale, aflate în sold la data depunerii cererii, însoțită de următoarele documente:

  1. a) situațiile financiar-contabile aferente perioadei de referință ;
  2. b) codul unic de înregistrare sau codul fiscal al societății;
  3. c) în cazul în care sunt clădiri, terenuri, mijloace de transport și taxe hoteliere nedeclarate, precum și modificări în cursul anului, (…) se vor prezenta documente justificative aferente;
  4. d) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal privind:
  • - ajutoarele de minimis primite de întreprinderea unică în acel an fiscali  și în ultimii doi ani fiscali (fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare);
  • - structura întreprinderii unice din care face parte beneficiarul;
  • - eventualele alte ajutoare de stat primite anterior pentru aceleași costuri eligibile ca cele finanțate de prezenta schemă, de întreprindere unică;
  • - faptul ca nu a fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis, emise de Comisia Europeană, Consiliul Concurenței sau de un furnizor de ajutor de stat de minimis sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată;
  • - faptul că ajutorul de minimis acordat nu va finanța activități sau domenii exceptate de prezenta schemă;
  • - faptul că aceasta nu se află în stare de insolvență, lichidare sau dizolvare, activitatea sa nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricții asupra activităților sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziția creditorilor;
  • - faptul că nu a fost constatată o faptă ce constituie infracțiune de evaziune fiscală, pentru care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă;
  • - reprezentantul  legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani, de către nici o instanță de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale.

DURATA SCHEMEI

 În cadrul prezentei scheme se vor putea acorda ajutoare începând cu data intrării în vigoare și până la data de 30.09.2017.

Pentru a putea beneficia de prezenta schemă, persoanele juridice trebuie să achite obligațiile bugetare principale scadente, până la data de 30.09.2017.


Articole înrudite