22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autorităţile sunt în alertă! Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni
Autorităţile sunt în alertă! Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni

Autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, urmând ca vârful de debit pe Dunăre să se înregistreze, probabil, către sfârşitul lunii septembrie, a declarat joi, 19 septembrie 2024, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
"Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape zilnic pe acest subiect. Vârful de debit îl vom înregistra cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, fie pe data de 28, fie pe data de 29 septembrie, în funcţie de precipitaţiile pe care le avem, şi în Serbia, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă în bazinul superior al al Dunării", a precizat ministrul, care susţine că, de această dată, nu ar trebui să existe probleme.
Potrivit acestuia, situaţia este monitorizată în timp real, împreună cu specialiştii de la Apele Române, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodăria Apelor.
Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă. Până pe 24 septembrie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.
De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7:00 - 24 septembrie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, iar pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.
În context, reprezentanţii Hidroelectrica au arătat că amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, precizând că debitele actuale nu impun intrarea în regim de ape mari, informează Agerpres. Foto: Dunărea la Galaţi

Citeşte şi Alertă pe Dunăre din cauza efectelor ciclonului Boris


Articole înrudite