Instanţele arondate Curţii de Apel Galaţi nu vor mai aplica ştampila pe actele şi documentele emise de instanţe, preşedinţi, departamentul economic, de personalul sau compartimentele de specialitate din cadrul instanţelor, începând cu data de 12 noiembrie 2019. Această decizie a fost luată ca urmare a faptului că prin Legea nr. 169/2019 a fost modificat şi completat art. V din O.G. nr. 17/2015, stabilindu-se că aplicarea ştampilei nu mai este obligatorie pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu excepţia situaţiilor în care acte normative cu caracter special de rangul legii (Lege, O.U.G., O.G.) stabilesc expres această obligaţie.
„În spiritul modernizării activităţii sistemului judiciar şi al reducerii decalajelor existente, începând cu data de 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi şi instanţele arondate au decis să facă un pas înainte faţă de prevederile legii şi să renunţe la aplicarea ştampilei pe actele şi documentele emise de instanţe, preşedinţi, departamentul economic, de personalul sau compartimentele de specialitate din cadrul instanţelor. Aplicarea ştampilei (parafei) rămâne obligatorie în cazurile prevăzute de acte normative cu rang de lege - de exemplu, în situaţiile prevăzute de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, în cazurile în care ştampila are, mai degrabă, valoarea unui formular (apostilă, vize de primire, învestiri, menţiuni pe hotărâri ş.a.), precum şi în cazurile în care ar putea fi afectate intereselor instanţei sau ale angajaţilor în relaţia cu terţii (documente bancare, adeverinţe de venit, ordine de deplasare, etc.)“, informează Curtea de Apel Galaţi.