16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii gălăţeni care se ocupă cu elucidarea furturilor de tot felul au avut în ultima vreme de anchetat hoţii din cele mai diverse. Semn că nimic nu scapă dorinţei de furtişag a unora dintre gălăţeni stă dovadă şi faptul că, numai într-o zi, s-au furat, dar s-au şi prins hoţii, în cel puţin şase cazuri în care s-a pus mâna cu japca pe orice, de la ceapă la banii bisericii sau la proiectoarele de ceaţă. Ceapa a dispărut din Movileni. „La data de 14.09.2011, în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Tecuci au oprit în trafic, pentru control, pe DJ 252, pe raza comunei Movileni, o autoutilitară condusă de O. Gabriel de 24 ani din comuna Cuza Vodă, acesta fiind însoţit de I. Neculai 32 ani, din com. Pechea, C. Aurel 38 ani şi N. Cristinel de 36 ani, ambii din com. Grivita. În urma controlului, poliţiştii au găsit în autoutilitară cantitatea de 2.275 kg de ceapă, în valoare de 1.800 lei. Fiind audiaţi, suspecţii au declarat că au sustras ceapa de la o societate agricolă din comuna Cosmeşti. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul semnat de cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Tot în aceeaşi zi, dar la altă oră, s-a prins un hoţ minor specializat în a fura bani din cutia milei. ”La data de 14.09.2011, ora 14.45, poliţişti din cadrul Secţiei de Politie Rurală nr. 5 Rădeşti l-au prins în flagrant pe A. Nelu de 16 ani, din Rădeşti, care, orin efracţie, a pătruns în repetate rânduri în biserica din localitate, de unde a sustras diferite sume de bani.
Minorul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se arată tot în comunicatul IPJ Galaţi. Evident că ziua furturilor încă nu se încheiase, aşa că de la biserică s-a ajuns la materiale feroase. ”La data de 14.09.2011, ora 16.00, agenţii de pază de pe platforma combinatului siderurgic i-au depistat pe R. Anton de 43 ani, I. Daniel de 32 ani, G. Gheorghe de 44 ani şi T. Valerică de 54 ani, toţi angajaţi ai unei societăţi comerciale ce are punctul de lucru pe platforma siderurgică, care încercau să sustragă materiale neferoase, prin încalzire cu autogenul, de la un motor defect găsit în zona U.C.C.- Bateria de Coxificare 5. Cercetările au fost preluate de poliţiştii Secţiei 4 care îi cercetează pe suspecţi pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a mai precizat cms. Cristina Tatulici.
În aceeaşi zi au fot prinşi şi hoţii care erau amatori de acumulatori auto. ”În aceeaşi zi, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie, în timp ce se afla în patrulare pe raza de competenţă, i-a surprins în flagrant pe T. Bogdan de 21 ani şi N. George de 19 ani, ambii din municipiul  Galaţi, care au sustras din trei autoturisme, parcate pe raza cartierului Micro 17, trei acumulatori auto. Prejudiciul în valoare de 750 lei a fost recuperat în totalitate. Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul IPJ Galaţi. Şi la final am ajuns la hoţii care ar fi vrut să rămână în ceaţă, dar au avut ghinion. ”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe D. Ciprian de 28 ani, din Galaţi, care  noaptea a sustras două proiectoare de ceaţă de la autoturismul aparţinând lui S. Angel din Galaţi, ce se afla parcat lângă blocul în care acesta locuieşte. Prejudiciul în valoare de aproximativ 300 lei nu a fost recuperat. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul IPJ Galaţi.


Articole înrudite