În timp ce anumite obiective importante din Combinat au început să fie demolate în linişte, şi aici ne referim la furnalul 1 şi oţelăria 2, nici soarta celor 8.000 de siderurgişti nu este una limpede, dovadă fiind modul netransparent în care este făcută evaluarea personalului. Dacă tăierea furnalului 1 şi a oţelăriei 2 sunt o certitudine, la fel ar urma să devină reducerea de personal, care, potrivit informaţiilor noastre, se va face prin aplicarea unei noi scheme de plecare voluntară, sumele fiind, se pare, aceleaşi ca în cazul ordonanţei anterioare.
Fierul vechi ia calea exportului
În timp ce la Combinat mai funcţionează doar un singur furnal, şi anume 5, care nu merge la capacitate normală, furnalul 1 se află de ceva timp în focul demolării, ca şi oţelăria 2, potrivit informaţiilor furnizate de surse de la nivelul unităţii. Aceleaşi surse ne-au mai declarat că fierul obţinut din tăierea furnalului 1 ar urma să fie folosit la oţelăria 1, timp de 2-3 luni de zile, drept materie primă. Dar fierul vechi rezultat din punerea la pâmânt a furnalului 1 sau a oţelăriei 2 nu ia doar drumul oţelăriei 1, o parte din cantitatea de fier vechi rezultată luând drumul exportului, potrivit surselor noastre. Şi acestea nu sunt singurele capacităţi de producţie care ar urma să fie demolate, fiind luată în calcul demolarea a încă unui furnal şi a oţelăriei 3, ne-au mai declarat aceleaşi surse.
Viitor tulbure pentru o parte din angajaţii Combinatului
Aşa cum v-am informat în premieră, reevaluarea personalului de la Combinat ar urma să se finalizeze în maxim 2 luni, mai devreme decât s-a stabilit iniţial, urmând ca cel puţin 15% din angajaţi să fie transferaţi în departamentul denumit „talent pool” iar ulterior acestora să li se decidă soarta, în cazul oţelăriei procentul legat de reducerea de personal fiind de 25%.
„Din informaţiie pe care le am, până la sfârşitul acestei luni se va decide dacă se vor face disponibilizări sau se va recurge la autodisponibilizări”, ne-a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.
Surse de la nivelul unităţii ne-au declarat că cel mai probabil decizia care va fi luată va fi cea de aplicare a unei noi scheme de plecare voluntară, sumele care ar urma să fie acordate fiind aceleaşi ca şi în cazul ordonanţei trecute. În ceea ce priveşte sursa de finanţare, se pare că banii vor proveni de la grup şi nu din bugetul Combinatului. Rămâne de văzut dacă angajaţii Combinatului vor lupta măcar de această dată pentru păstrarea locului lor de muncă sau se vor înghesui să se înscrie pe listele de plecare voluntară, în condiţiile în care găsirea unui loc de muncă la Galaţi este din ce în ce mai grea.