Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al Judeţului Galaţi a organizat, miercuri, pe stadionul „Dunărea” din municipiul Galaţi, etapa judeţeană a „Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă”. Potrivit col. Marin Paţanghel, prim adjunct al ISU Galaţi, “competiţia are ca scop dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a membrilor serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfaşurate de către aceştia, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă”.
La concurs au participat atât serviciile private pentru situaţii de urgenţă (pompieri angajaţi la firme private care asigură intervenţia în caz de urgenţă la marile companii din Galaţi, precum Combinatul siderurgic Arcelor Mittal sau Petrom), dar şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, formate din localnici ai comunelor gălăţene, salvatori care participă la intervenţii în caz de urgenţă, fără a fi retribuiţi financiar în vreun fel. Printre membrii serviciilor pentru situaţii de urgenţă se află şi voluntari care, de ani şi ani de zile, fie că este zi sau noapte, se mobilizează în momentul în care primesc alerta, pe telefonul mobil, şi în cel mai scurt timp posibil ajung acolo unde le este cerută prezenţa.
“Nu contează ce faci! Dacă dormi, te trezeşti, dacă eşti la câmp, laşi munca şi te duci la intervenţie! Niciodată nu am lipsit”, spun voluntarii comunei Ghidigeni. Voluntarii sunt, însă, la rândul lor, oameni fără un loc de muncă, oameni cu griji financiare, cu familii, cu copii... “Suntrem bogaţi sufleteşte, că te simţi bine când te felicită oamenii, îţi mulţumesc că i-ai salvat, te simţi bine… dar buzunarele sunt tot goale. Noi am ştiut de la început că nu vom primi bani, nu ne-a minţit nimeni, să ne amăgească, ceva, dar… avem şi noi familii, copii, ar fi bine măcar ceva simbolic să primim, măcar din când în când, uite, măcar la concursuri din astea. Chiar nevasta a întrebat, când a auzit că plec la concurs – primesc ceva? Ce să primesc? – medalii, cupe...”, spune Florea Pietraru, de 37 de ani, voluntar de opt ani în serviciul pentru situaţii de urgenţă de la Ghidigeni.
Totuşi, conform legii voluntariatului, membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă pot beneficia, prin hotărâre de Consiliu Local a localităţii respective, de scutiri de taxe şi impozite locale, însă în niciuna din comunele judeţului Galaţi nu se aplică această facilitate acordată beneficiarilor. Oficial, primarii spun că nu au suficiente resurse financiare la bugetul local pentru a-şi permite să renunţe la unele din ele, însă neoficial edilii se tem că dacă vor aplica astfel de reduceri sau scurtiri se vor pomeni anchetaţi de Curtea de Conturi sau DNA. Pe de altă parte, este clar că în mediul rural administraţiile locale nu acordă foarte mare importanţă serviciilor pentru situaţiile de urgenţă, deşi acestea sunt primele care intervin în caz de pericol şi doar dacă nu se descurcă singuri cheamă în ajutor pompierii profesionişti de la ISU.
“Din cele 64 de primării din judeţul Galaţi, doar 19 (adică circa 30% din totalul localităţilor) au achiziţionat şi autospeciale, restul serviciilor de voluntariat (din 70% din comunele judeţului) stingând incendiile cu furtunul şi motopompele! Nu se compară ca dotări. Avem servicii pentru situaţii de urgenţă în toate comunele, dar când vine vorba de dotări tehnice, de autospeciale, numai în 19 localităţi există aşa ceva. Aceste dotări cad în responsabilitatea primăriilor”, a declarat col. Marin Paţanghel. Precizând că “oricând este nevoie de oameni la serviciile voluntare”, col. Marin Paţanghel a admis că lipsa de implicare a localnicilor în astfel de servicii poate fi pusă şi pe seama faptului că activitatea nu este retribuită. Dacă în mediul urban (acolo unde posibilitatea de angajare este mai mare decât în mediul rural), activităţile de voluntariat sunt îndeplinite cu uşurinţă de cei interesaţi, căci, în lipsa stresului de a nu avea un loc de muncă, aceştia se pot dedica voluntariatului, acţiune care îl îmbogăţeşte spiritual pe cel care o practică, în comunele şi satele Galaţiului, acolo unde numărul şomerilor este foarte mare, voluntarii rămân “bogaţii”… cu buzunarele goale.