Lipsă de discernământ, consum de alcool, gelozie. Au fost factorii care au dus la comiterea unei mutilări crunte, victimă fiind soţul. Cazul bărbatului din Valea Mărului care a fost mutilat de soţie se înscrie perfect în datele statistice ale unui studiu realizat anul trecut de către poliţiştii gălăţeni. Din acel studiu reieşea că din totalul infracţiunilor cu relevanţă în violenţa domestică, 65% au avut loc în mediul rural. În 43% dintre aceste cazuri, fapta s-a petrecut în locuinţă, în zilele de sfârşit de săptămână. Consumul de alcool şi gelozia au fost cauzele principale de comitere a infracţiunilor de violenţă domestică în zona rurală a judeţului Galaţi.
Poliţiştii aşteaptă rezultatul examinării medico-legale în acest caz şocant, în care soţia i-a smuls soţului un testicul cu totul şi nu a chemat ambulanţa decât după 12 ore. Nimeni nu înţelege cum de bărbatul a suportat durerea. După atâta vreme, chiar dacă partea smulsă a fost conservată într-o pungă cu gheaţă, nu mai sunt şanse de reimplantare.
„Violenţa în familie este un blestem în România, este un eşec într-o relaţie şi este întotdeauna atipică. Nu învăţăm să ne controlăm. În acest caz, putem vorbi de un agresoare pentru care acest gest are un caracter simbolic, chiar dacă inconştient. Violenţa domestică rămâne o mare problemă. Este adevărat că o astfel de plagă poate fi rezolvată prin reimplantare, dar în niciun caz după un mare număr de ore, ca acum. După 12 ore, evident că acest pacient nu are vreo şansă la reimplantare. Poţi trăi şi poţi fi fertil cu un singur testicul. În acest caz nu vorbim de sânge rece, agresoarea nu a avut sânge rece, ci este vorba de mânie care este încununată de ură”, a precizat dr. Nicolae Bacalbaşa. Cum şi autoarea agresiunii ar fi fost iniţial agresată, poliţiştii aşteaptă o decizie a medicilor legişti pentru a se afla cum se va încadra juridic fapta.