Cu doar trei zile înainte de expirarea termenului limită de la care folosirea cardului de asigurat devine obligatorie, data de 1 mai, peste 17.000 de gălăţeni nu au intrat încă în posesia lui. Toate cele peste 17.000 de carduri nedistrbuite aparţin unor persoane din judeţul Galaţi. Aici mai sunt încă 40 de medici de familie care au refuzat să preia cardurile asiguraţilor pe care îi au pe liste pentru a facilita distribuţia acestora. Motivul era că nu sunt plătiţi pentru acest serviciu. În rural şi în celelalte oraşe ale judeţului au fost în schimb luate cardurile de către medicii de familie pentru asiguraţii pe care îi aveau. Iniţial, la nivelul judeţului Galaţi a început distribuirea a 408.000 de carduri de asigurat de sănătate prin Poştă. Nu toate au ajuns la destinatari, aşa că la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au fost returnate la începutul acestui an 48.403 carduri. „S-a solicitat ajutorul medicilor de familie pentru a facilita distribuţia cardurilor. În acest moment, din cele 48.403 carduri returnate la CJAS, au fost distribuite un număr de 31.215. Au mai rămas nedistribuite 17.188 carduri care aparţin unor gălăţeni. Din totalul de 256 medici de familie din judeţ, doar 40 de medici, toţi din Galaţi, nu au solicitat alocarea cardurilor asiguraţilor de pe listele proprii pentru a le distribui prin cabinete. De la 1 mai este obligatorie folosirea cardului de asigurat pentru orice serviciu medical, fie că este în spital, la farmacie, la medicul de familie sau la cel specialist. Toţi furnizorii de servicii medicale ne-au informat că au cititoarele de carduri. În lipsa folosirii acestuia, cardu nu poate fi citit iar serviciul medical nu va fi decontat”, a declarat dr. Elena Vrabie, director CJAS Galaţi.
Adeverinţa de asigurat, trimisă rapid pe mail
Cu excepţia celor care au cardurile făcute dar nu au ajuns în posesia lor, mai există persoane care nu au primit cardurile dar au făcut solicitare de tipărire sau retipărire.
„În cazul celor care nu au intrat în posia cardului, din varii motive, inclusiv pentru că l-au refuzat (avem 50 de astfel de cazuri), atunci serviciul medical se va da pe baza unei adeverinţe de asigurat care este valabilă 3 luni. Nu este necesar un drum la sediul CJAS pentru a intra în posesia adeverinţei. Se poate trimite cerere pe fax sau mail care să conţină CNP-ul şi numele solicitantului iar adeverinţa va fi trimisă rapid pe mail”, a mai declarat dr. Elena Vrabie, director CJAS Galaţi.
La nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi s-a pus la dispoziţia asiguraţilor un ghişeu de unde se va putea intra în posesia cardurilor returnate. În situaţia în care firmele sau instituţiile unde programul de lucru îl depăşea pe cel al ghişeului CJAS doreau să ia cardurile pentru angajaţi, s-au făcut liste aduse de un reprezentant legal al acestora şi s-a făcut şi astfel distribuţia.