Crimă cu sânge rece la Negrileşti. Un bărbat ajuns la respectabila vârstă de 65 de ani, Ion Medeleanu, l-a pedepsit cu moartea pe unul dintre consătenii pe care îi considera vinovaţi de mărturie mincinoasă. Medeleanu a fost victima unei tentative la omor, a avut proces şi s-a înfuriat crunt când instanţa l-a condamnat la doar patru ani pe cel care era să îi curme viaţa. Omul a spus atunci că de vină sunt martorii, care nu i-au ţinut partea. S-a jurat că îi va pedepsi şi asta a şi făcut. Primul care i-a picat în mână a fost Gheorghe Costin, de 56 de ani, unul dintre cei care depuseseră mărturie în procesul în care Medeleanu era victima. L-a acuzat că, din pricina lui, cel care era să îl omoare de-abia face câţiva ani de puşcărie şi l-a bătut în faţa casei cu o bâtă apoi a pus mâna pe un topor şi i-a crăpat capul.
”Victima, decedată deja când am ajuns noi, prezenta urme evidente de lovire, dar lovitura fatală a fost una dată cel mai probabil cu toporul la nivelul capului”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii au confirmat mobilul crimei. ”Autorul a fost parte într-un proces în care victima a fost martor. Autorul a fost reţinut şi este acuzat de omor calificat”, a declarat scms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi. Procurorii l-au prezenta ieri instanţei pe Ion Medeleanu, cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de omor calificat.