17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ion Mihu, un bărbat în vîrstă de 56 de ani din Galaţi, a ajuns, ieri dimineaţă, în stare gravă la Spitalul de Urgenţă. Bărbatul era în stare de şoc hipotermic şi avea în plus şi degerături grave la mâini şi picioare. A fost găsit mai mult mort decât viu lângă un depou de tramvaie din zona Coşbuc şi o ambulanţă l-a adus la Spitalul de Urgenţă, unde a fost ţinut câteva ore la Stabilizare, până când şi-a revenit cât de cât.
”La internare era hipotermic, avea degerături grave la mâini şi la picioare. Cele de la nivelul picioarelor sunt atât de grave încât mai mult ca sigur că va fi necesară amputarea unora dintre degete. Omul nu are domiciliu, este şi subnutrit. Un caz social, o poveste tristă, găsit lângă depoul de tramvaie, de unde era cât pe ce să ia tramvaiul pe lumea cealaltă”, a precizat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. Pe deasupra, omul mai şi delira şi era confuz, aşa că, după ce şi-a revenit cât de cât, întrebat cum a degerat, el răspundea că a fript cârnaţi toată noaptea. Cum leziunile sunt clar de la frig, cel puţin aşa spun cadrele medicale, e foarte posibil ca, mort de foame şi înfrigurat , bărbatul să fi visat la cârnaţi. Este al doilea caz de degerături pe fondul frigului internat la Spitalul de Urgenţă în această săptămână, primul fiind al unei femei, internată luni, care avea leziuni de la frig la nivelul degetelor de la picioare.

Articole înrudite