24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şedinţa ordinară de la judeţ din această săptămână a fost una plină de consens. Nici măcar un gest dezaprobator nu a fost prezent cu ocazia întâlnirii consilierilor pentru deciziile pe care aveau să le adopte în şedinţa aferentă lunii februarie. Cele cinci puncte iniţiale de pe ordinea de zi, cărora le-au mai fost adăugate încă două, au obţinut acordul tuturor. Au fost alocate fonduri pentru continuarea unor proiecte de protecţie socială, a unora transfrontaliere, pentru festivitatea din luna aprilie în cadrul căreia se vor organiza şedinţele a trei organisme transfrontaliere coordonate în prezent de la Galaţi (40.000 de lei - participaţia CJ). A fost adoptată reorganizarea Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism a CJ.
La punctul final de pe ordinea de zi, alocat „diverselor”, Eugen Chebac, preşedintele CJ, a anunţat că ministerul de resort a alocat fondurile aferente unor investiţii care se vor face la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”. Banii de la minister vor veni în luna mai, iar de la nivelul judeţului nostru se va asigura cofinanţarea în proporţie de 3% pentru reparaţii, iar pentru reparaţii capitale şi dotări, CJ va aloca 5% din costuri. CJ va reabilita din fonduri proprii trei secţii ale Judeţeanului - Arşi, Anatomie patologică şi Fiziobalneoterapie. În ceea ce priveşte finanţarea din partea ministerului, Chebac a precizat că banii provin: „din sumele rămase la dispoziţia ministerului pentru reabilitare şi modernizare a spitalelor preluate de către administraţiile publice locale. Ne-au fost alocate sume pentru reabilitarea şi modernizarea Secţiei de Oncologie, reabilitarea, modernizarea şi reparaţiile capitale la Secţia ATI şi urmează dotări pentru sălile de operaţie.”

Articole înrudite