17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acest lucru îl doresc reprezentanţii din conducerea Patronatului Societăţilor din Construcţii, care au fost prezenţi la Galaţi cu ocazia desfăşurării celei de-a doua ediţii a conferinţei locale. Iniţiativa a avut ca scop prezentarea unor măsuri menite să conducă la revigorarea acestei ramuri a industriei, construcţiile. Vicepreşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, Tiberiu Andrioaei, vicepreşedintele Adriana Iftimie şi prim-vicepresedintele Răzvan Niculescu Aron au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat o iniţiativă legislativă care va fi propusă de organizaţia patronală Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi care are ca ţintă clasificarea societăţilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor. Vicepreşedintele Adriana Iftimie a declarat că se doreşte ca prin această certificare fiecare firmă de construcţii să îşi găsească locul corespunzător competenţelor pe care le are.
„De exemplu, o firmă care poate să facă numai lucrări de infrastructură va primi un certificat că ea poate să execute şi este dotată cu utilaje şi forţă de muncă să poată face astfel de lucrări. Dacă doreşte să îşi extindă capacitatea şi în alte segmente sau tipuri de lucrări, trebuie să facă dovada că poate să execute astfel de lucrări. În momentul în care se eliberează aceast certificat, el va fi înregistrat într-un registru naţional unic. De asemenea, va fi publicat pe un site pentru ca eventualii beneficiari de lucrări să poată consulta acest site şi să găsească firma potrivită pentru efectuarea lucrărilor”, a mai explicat Adriana Iftimie.
Iniţiativa reprezentanţilor patronatului este lăudabilă şi pare una benefică, dar rămâne de văzut dacă acest lucru va rămâne doar la stadiu de proiect sau va deveni şi realitate, adică se va concretiza prin adoptarea unui act normativ.

Articole înrudite