16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Victima cere o pedeapsă mai mare pentru măcelarul de la Parfumul Teilor
Victima cere o pedeapsă mai mare pentru măcelarul de la Parfumul Teilor

Femeia lovită de mai multe ori cu un cuţit în chioşcul în care lucra chiar de către bărbatul cu care are doi copii, este nemulţumită de pedeapsa la care acesta a fost condamnat de către judecători. Tribunalul Galaţi a hotărât recent ca Marian Anastasiu să stea următorii patru ani după gratii şi să plătească despăgubiri şi cheltuieli judiciare de peste 4.000 de lei. Gălăţeanul şi-a lovit de mai multe ori consoarta cu un cuţit pe 10 iunie 2014 la un chioşc de la Parfumul Teilor, după ce a aflat că se pregăteşte să îl părăsească pentru un alt bărbat. Bărbatul a trăit în concubinaj cu victima aproximativ 19 ani. Între aceştia existau permanent discuţii legate de faptul că toţi banii câştigaţi de bărbat erau cheltuiţi pe băutură şi jocuri de noroc. La sfârşitul lunii mai 2014 Marian Anastasiu a bănuit că partenera de viaţă îl înşeală şi a confruntat-o, discuţia încheindu-se cu alungarea din casă a bărbatului. Acesta a locuit în podul casei, pentru că nu avea unde să se ducă, dar periodic încerca să ia legătura cu consoarta, pentru a o convinge să se împace. Aşa s-a întâmplat şi în ziua fatidică, 10 iunie 2014, când a aşteptat-o pe aceasta lângă sediul Parchetului, de unde a însoţit-o la şcoala unde învăţau copii. Ulterior, s-a deplasat cu concubina la chioşcul unde lucra, în zona Parfumul Teilor, iar discuţiile au continuat. Femeia i-a spus că a cunoscut un alt bărbat şi nu mai vrea să ştie nimic de el. Marian Anastasiu a mers acasă, de unde a venit înarmat cu un cuţit şi profitând de un moment de neatenţie din partea consoartei, acesta i-a luat telefonul mobil şi a citit mesajele trimise de amant, luând decizia pe loc să o omoare. Bărbatul a îndreptat camera de luat vederi din chioşc în altă parte şi s-a repezit cu cuţitul la femeie. Deşi a încercat să se apere, victima a fost lovită cu cuţitul în mai multe zone ale corpului. Agresorul a fugit şi s-a gândit să se sinucidă prin spânzurare, dar s-a răzgândit şi s-a predat la scurt timp la Poliţie. Victima a atacat cu apel decizia Tribunalului, cerând majorarea pedepsei pentru Marian Anastasiu, lucru care, în mod bizar, nu l-a făcut şi Parchetul.


Articole înrudite