16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Demolarea pizzeriei Da Isi, care a durat peste o săptămână, nu a rămas fără urmări. Viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat că patronul pizzeriei i-a dat în judecată pe unii reprezentanţi de frunte ai Primăriei, cetăţeanul italian cerând şi despăgubiri.
”Se ştie că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. La fel se întâmplă în cazul demolării pizzeriei construite ilegal lângă Biserica Mavromol, în centrul oraşului. Pentru că am pus în aplicare o decizie judecătorească, în care se prevedea distrugerea clădirii respective, îmi voi petrece o bună parte din perioada următoare prin tribunal. Isidoro Panetta, cel care îşi desfăşura activitate în acel spaţiu, a decis să apeleze la instanţă. El cere să-i fie achitată contravaloarea de piaţă a imobilului demolat, a utilajelor existente în acesta precum şi 250.000 de euro, cu titlul de daune morale”, a declarat viceprimarul Ciumacenco. Acesta a mai precizat că procesul este intentat împotriva sa, a primarului Dumitru Nicolae, a lui Vasile Onofrei - inspector asistent la Directia tehnică, a Laurei Bucă - şef Birou Cadastru şi a Florentinei Iugan - fost arhitect-şef al municipiului Galaţi. ”Din punctul meu de vedere, întreaga acţiune are doar rolul de a hărţui autoritatea locală, cu speranţa că se vor obţine astfel nişte bani nemeritaţi. Am încredere deplină că justiţia va face în acest caz dreptate şi că va lua cele mai bune decizii. De altfel, experienţa cetăţeanului italian cu instanţa gălăţeană nu este una tocmai fericită, el fiind condamnat în 2008 la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt de electricitate, în plus fiind cercetat în 2009 şi pentru evaziune fiscală”, a mai precizat viceprimarul.


Articole înrudite