Schimbarea de anotimp se simte şi în patologia Spitalului de Copii. Locul copiilor răciţi şi căzuţi pe gheaţă a fost luat acum de copii care suferă de tot felul de boli digestive, de vară, dar şi de copii căzuţi din copaci sau la locurile de joacă. Medicii spun că sosirea verii a schimbat tipul de patologie şi asta se vede în schimbarea tipului de afecţiuni ale copiilor care ajung acum în spital. Îngheţata nefericit combinată cu alte alimente duce la tot felul de afecţiuni digestive.
„A venit vara şi vara vine întotdeauna cu o patologie proprie. Vine cu afecţiuni digestive, deranjamente stomacale, majoritatea de origine virală. La acestea se adaugă toxiinfecţii alimentare care apar şi din cauza alimentelor nefericit combinate şi ţinute şi în condiţii improprii. Să nu uităm că este vară şi mâncarea dar şi sucurile trebuie păstrate cu mult mai multă atenţie. La fel, atenţie foarte mare la combinarea mâncărurilor cu maioneză sau cu îngheţată! Copiii fac deranjamente stomacale, uneori chiar şi toxiinfecţii, şi ajung la spital cu stare generală proastă, cu vărsături iar uneori chiar cu febră”, a precizat prof.dr. Aurel Nechita de la Spitalul de Copii Galaţi.
Accidente la joacă şi la cules din copaci
Vremea caldă a îndemnat copiii la joacă, de aceea în ultima vreme au început să apară din ce în ce mai multe cazuri de copii cu mâini sau picioare rupte, fie în parcurile de distracţie, fie căzând din copaci.
„Un alt tip de patologie întâlnită vara este cea ortopedică. Copiii profită de vremea bună, se joacă, urcă în copaci, în caişi sau cireşi, şi suferă apoi tot felul de fracturi sau entorse”, a mai precizat dr. Aurel Nechita.
Deocamdată la spital erau ieri copii care căzuseră de pe bicicletă sau din topogan şi mai puţin din copaci. Medicii dau câteva sfaturi părinţilor pentru a evita o internare. Îi sfătuiesc pe părinţi să stea cu ochii pe copiii dornici de a mânca cireşe direct din pom. Nu de alta, dar aşa riscă să şi cadă dar să şi facă vreo afecţiune digestive, deoarece fructele trebuie spălate înainte de a fi mâncate. La fel, părinţii sunt sfătuiţi să aibă grijă ce alimente mai dau copiilor care deja au mâncat o îngheţată şi să nu le dea posibilitatea să bea sucuri de fructe sau carbogazoase supraîncălzite.