Ministerul Sănătăţii a stabilit în cadrul unei videoconferinţe, la care au luat parte toţi directorii de spitale şi cei ai Direcţiilor de Sănătate Publică, planul naţional de controale vizând infecţiile nosocomiale din spitale. Este vorba de acele infecţii intraspitaliceşti cu germeni rezistenţi care apar, din diferite cauze, în toate spitalele. Ministrul Nicolăescu va declanşa acest vast plan de control şi recontrol, plan care durează două luni, după ce au fost mediatizate şi s-au înregistrat plângeri ale oamenilor privind lipsa de condiţii igienico-sanitare decente în multe spitale din ţară. Spitalele vor fi controlate de echipe diferite în funcţie de statutul fiecărui spital în parte. Inspectori sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică vor verifica în perioada 3 - 22 martie toate spitalele, excepţie făcând cele de urgenţă. Aşadar, din 3 februarie vor începe acţiuni de control la cele opt spitale din judeţul Galaţi care nu sunt spitale de urgenţă. Până pe data de 5 aprilie ministrul doreşte să fie centralizată lista cu unităţile neconforme, cu deficienţele găsite şi cu măsurile luate. „Între 24 şi 31 martie vor fi făcute controale încrucişate în toate spitalele judeţene de urgenţă. Atunci vor fi controlate şi Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei, dar şi Spitalul de Copii. Controalele vor fi încrucişate şi vor fi realizate tot de inspectorii din Direcţiile de Sănătate Publică, dar fiecare în alt judeţ. De exemplu, la Galaţi va veni o comisie a unei alte direcţii din ţară, şi tot aşa. Datele din acest al doilea val de controale vor fi centralizate până pe 7 aprilie”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.
Însă după controale mai urmează alt val, de recontroale, de-a lungul lunilor aprilie şi mai. Concluziilor vor fi apoi iarăşi centralizate. Se vizeavă verificarea asigurăreii în spitale a normelor privind asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, a blocului alimentar, a respectării normelor de supraveghere, de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale dar şi verificarea modului de aprovizionare cu materiale de curăţenie şi felul în care sunt gestionate deşeurile.