15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un tunisian în stagiu de pregătire doctorală la UDJ Galați
Un tunisian în stagiu de pregătire doctorală la UDJ Galați

Se numeşte Said Riahi şi este doctorand în anul IV la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii El Manar din Tunisia. Licenţiat în electronică, electrotehnică şi automatică, cu un masterat în acelaşi domeniu la aceeaşi Universitate, Said s-a gândit să continue cercetarea încercând să fie de folos comunităţii cu o soluţie concretă de reciclare a apelor uzate, prin tratamentul cu radiaţii ultraviolete.

În Tunisia, explică Said, există o mare problemă cu apa şi de aceea teza sa de doctorat este atât de aplicată: „Studiul, controlul şi implementarea unui sistem de reciclare a apelor uzate prin tratarea cu radiaţie în ultraviolet”. A lucrat în cadrul Laboratorului de Aplicaţii în domeniul Energiilor Eficiente şi al Energiilor Regenerabile sub îndrumarea prof. Abdelkader Mami şi cu ajutorul lui Naoufel Zitouni. Apoi, a aflat că profesorii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi l-ar putea ajuta în cercetarea sa şi s-a înscris pentru un stagiu de pregătire doctorală de câteva luni la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Aici este coordonat de prof. dr. ing. Viorel Mînzu, specialist în optimizări şi metode de inteligenţă artificială. „S-au făcut studii în Tunisia pe o instalaţie practică de tratate a apei, noi îmbogăţim ce au dezvoltat ei acolo, în baza articolelor de cercetare, cu ajutorul inteligenţei artificiale, facem teste şi tragem concluzii. Said vrea să scrie, cât se alfă la Galaţi, un articol ştiinţific dar şi un capitol din teza sa de doctorat. E un tânăr muncitor, deştept şi dornic să ştie cât mai multe şi asta mă bucură. Ne vedem zilnic câteva ore pe Skype şi lucrăm împreună”, spune prof. dr. ing. Viorel Mînzu.

La rândul său, Said recunoaşte că a învăţat multe de când este în Galaţi şi că, dacă va mai avea posibilitatea să beneficieze de încă un stagiu de pregătire, până la finalizarea tezei, ar alege să vină tot la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Studentul tunisian este cazat în Campusul Studenţesc. În timpul liber, explorează oraşul şi spune că îi place mult liniştea din această parte de lume. Încă nu a descoperit bucătăria românească, pentru că a avut suficientă mâncare tradiţională de acasă, însă e dispus să încerce câteva feluri de care a citit pe net. Îi e dor de familie, dar ştie că se va întoarce acasă pe 17 decembrie. După finalizarea tezei, Said spune că va încerca să îşi pună cunoştinţele în practică, dacă va putea în Tunisia, dacă nu, undeva în afara ţării de baştină.

Said este primul student străin cu care profesorul Mînzu a lucrat de la începutul acestui an. Până în prezent, cadrul didactic de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a mai coordonat, în cotutelă, lucrări de doctorat ale unor studenţi români care şi-au finalizat studiile doctorale în Franţa.


Articole înrudite