16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trotuarele vor fi curăţate lună!
Trotuarele vor fi curăţate lună!

Este promisiunea făcută de către directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, în ceea ce priveşte trotuarele de pe străzile Brăilei, Domnească şi Siderurgiştilor, unde acţiunea a şi început zilele trecute.
„Aşa cum v-am mai spus, Primăria a cumpărat trei utilaje, deşi ar fi trebuit să vină 4, care sunt dotate cu lamă şi care intervin pe trotuare şi le curăţă. În ceea ce priveşte trotuarele din cartierele mărginaşe, se va intra cu utilajele săptămâna viitoare. Nu avem destui oameni care să lucreze pe utilajele Ecosal, din 120 au venit de sărbători la muncă doar 80, şi este foarte greu în aceste condiţii să faci şi deszăpezire, dar şi strângerea gunoaielor. Nu ascund faptul că sunt nemulţumit atât de modul în care şi-au făcut treaba unii dintre angajaţii Ecosal, dar şi firmele care au avut contracte de deszăpezire cu Ecosal nu şi-au făcut cum trebuie treaba, neacţionând la timp sau cum trebuie, fiind vorba tot de numărul insuficient de personal”, a declarat Ionuţ Pucheanu.
Faptul că directorul Ecosal recunoaşte că nu totul a mers aşa cum ar trebui este de apreciat, însă gălăţenii sunt nemulţumiţi de cum a decurs operaţiunea de deszăpezire în oraş, acest lucru fiind reflectat mai ales pe reţelele de socializare, unde de câteva zile a fost înfiinţată o pagină critică la adresa primarului Marius Stan, după ce acesta a postat un comunicat care a nemulţumit unii gălăţeni prin afirmaţiile făcute.


Articole înrudite